marți, 30 septembrie 2014

STRÂNG COMORI




 Într-un sat uitat de lume peste deal, în aluniș, 
 Merg ținându-se de mână-n pas agale prin frunziș
 Doi copii trimiși de mamă la bunica lor bolnavă,
 Gârbovită de ani mulți, zâmbet trist, la trup firavă.
 
 Băiețelul șugubăț, guraliv cât roata morii,
 Pus pe șotii, ghidușii, treaz de cum mijit-au zorii,
 Încântat de basm cu zâne, prinți, căluți înaripați,
 Zmei, luceferi, cosânzene și castele cu-mpărați,
 
 Se visează Aladin, mag sau rege-ntr-o cetate.
 Timpul, să se scurgă iute, fată-ncearcă a-i abate 
 Gândul de la drumul lung, prăfuit și plicticos,
 Inventând povești  haioase, știind cât e de năzuros.
 
 Obosit, nerăbdător și trăgând-o de fustiță, 
 Cu ochi mari și rugători, cu mânuța prin cosiță,
 Doritor să-l ia în brațe, alintat și șmecheros, 
 Un pupic scurt pe bărbiță îi dă-n fugă prietenos.
 
 Și în timp ce-l urcă-n cârcă un localnic de prin sat,
 Fiindu-i milă de fetiță, curios a întrebat:  
 Nu ți-e greu să duci povara asta grea în al tău spate?
 Nu-i povară suflet drag, îl iubesc, îmi este frate!  
 
 Nu socot că este greu, fac ce pot cu bucurie,
 Sar mereu în ajutor dovedind mărinimie,
 Dăruiesc din al meu suflet mici smaralde de iubire,
 Strâng comori în temple sfinte pe altar de nemurire!  

sâmbătă, 27 septembrie 2014

SUB ARC DE CLIPE MUTE




 De toamna-ți este fadă și se încruntă norii
 Prin ploaie de perdele cu ochi cețoși de sare, 
 Suspinele bat toaca inlăcrimându-ți zorii
 Și dorul sângerează în beznă de-așteptare,
 
 Sub arc de clipe mute să-ngenunchezi tăcut,
 Scrisori când răsfoiești, schițând un zâmbet trist,
 Zăvor să pui pe suflet și ultimul sărut
 Îngroapă-l în cenușă, nu-ți sunt și nu exist!
 
 Îți plec din vis tiptil așa cum am venit, 
 Miresme n-au să-ți lase nici macii stacojii,
 De fluturi se vor zbate în gândul ostenit
 Strivește-i sau alungă-i, eu nu voi reveni!
 
 De umbre fără vină vor adia din mine, 
 Învață să le-ngheți în iernile tăcerii! 
 Ce sens ar mai avea să ațipească-n în tine? 
 Crini de-amintiri îneacă-i în apele uitării!
 
 De-n agonii lăstunii, cu glas sfâșietor 
 Te vor striga prin maci cu dor necontenit,
 Le iartă rătăcirea și zbor întâmplător,
 Sunt amăgiri, iluzii și resturi din sfârșit.  


                       

miercuri, 17 septembrie 2014

AȚIPEȘTE ȘI UITĂ




 Ca un veșnic blestem repetat obsesiv
 Scris în cartea cu sorți de un mag posesiv,
 Ne iubim cenzurat și-n duel de tăceri
 Punem lacăt pe cer, facem pact cu poveri.
 
 Îți pretind să m-alungi, să mă ștergi cu uitări,
 Returnez ce mi-ai fost, fals portet de visări,
 Nu renunți și timbrezi un sărut cu pelin
 Pe bilet pătimaș scris cu lacrimi de spin.
 
 Apoi urci pe a treptelor gânduri tiptil
 Cu o șoaptă de lună, postum, inutil,
 Te prefaci c-ai uitat puțin din nimic
 Răscolind amintiri cu fir alb de finic.
 
 Adrese-am să schimb zi de zi până când, 
 N-ai să poți să trimiți pendule de gând,
 Să îmi bată la porți zăvorâte cu flori,
 Voluntar șterg cărări cu potop de ninsori.
 
 Arome de ceață din cupele sparte
 Zadarnic te-mbată în zile deșarte.
 Am să-ngheț anotimpul, te vreau exilat
 Pe un munte de sare, ce n-a existat.

 De-ți pare nedrept, nefiresc sau ciudat
 Și oftezi între clipe, de dor vinovat,
 Sau frunza de-ți plânge în toamna rănită
 În palme de stele-ațipește și uită. 

duminică, 14 septembrie 2014

RĂVAȘ DE TOAMNĂ




 S-a-mbrăcat în frac pădurea cu frunziș de chihlimbar,
 Fluturi rătăciți prin ramuri o gătesc cu papioane,
 Iar pe creste munții poartă un joben de porumbar,
 Licurici ghiduși fardează grânele cu lampioane.
 
 Greieri tandri ne răsfață cu refrene desuete,
 Nucii aplecați de umeri încărcați de rod bogat
 Ne alintă-n reverențe jertfind frunzele cochete,
 Așternând covor de vise peste câmpul brun roșcat.
 
 Rândunele ne descântă cu penaj de acuarelă 
 Desenând pe tâmple gânduri cu trifoi de patru foi,
 În aromă de gutuie sub a timpului umbrelă
 Te sărut cu toată vara strânsă-n vise de-amândoi.
 
 În a sufletului vatră nicio umbră nu adie, 
 Autografe-ți las sub gene cu absint de păpădii,
 Ți-am trimis postașii toamnei cu răvaș de bucurie, 
 Bem din cupe ceai de stele în calești de reverii! 


.





duminică, 7 septembrie 2014

SCLAVII ILUZIILOR


  
 Atâția maci jertfit-au pe-al grânelor altare  
 Petale-nsângerate în căutări confuze,
 Timbrând cu lacrimi mute, scrisori de dor amare, 
 Punând sărut cu patimi pe-al sufletului buze,
 
 Desăvârșind iubirea nescriselor solstiții,
 Plătind tribut pe vise și anotimp obscur,
 Dorințe-au pastelat cu faguri de emoții,
 Cernute fără milă de-al brumei toamnei ciur.
 
 Asemeni lor și noi în turnuri încuiate,    
 Crucificăm iubirea pe muchii insipide,
 Cu trupul biciuit de doruri disperate,
 Cerșim o amnistie minutelor perfide.
 
 Fac greve nesfârșite toții demonii constrânși,
 Iar îngerii plătesc constant al vamei cost,
 În grote ne ascundem neputincioși, învinși,
 Sclavi veșnicei iluzii sub măști de gând anost.
  
 Acarii se amuză schimbând macazul, trenul, 
 Noi cumpărăm bilete pentru iubiri trucate,
 Pe viață corigenți, ne-nchipuim edenul
 Și-apunem în vagoane cu inimi sfârtecate.



vineri, 5 septembrie 2014

MĂ MUT PE-UN CURCUBEU



 Îți poposesc discret din când în când în minte,
 Cu-apusuri nepereche și cu-n surâs formal,
 Încerci să-nnozi absențe, nimicuri din cuvinte,
 Pe care fără noimă ți le-am rostit banal.
 
 Mi-ai fost cândva dorință, aripă a visării,
 Azi toaca ruginită anunță nepăsare,
 Cu îngerii închin pocalele uitării,
 Semnez indiferență pe ultima scrisoare.
 
 De-ar fi să te compun dintr-un fior frenetic
 Ar trebui himere să le dezbrac de fum,
 Să-nviorez culori din anotimp anemic
 Și-umbroase amintiri să le dezgrop din scrum.
 
 Ne vom vedea cândva pe-o stradă la-ntâmplare,
 Vei scrie lungi răvașe, dar fără conținut,
 Tăceri anesteziate îți vor părea bizare
 Și-un clopot tânguit va amuți în lut.
 
 Sunt gânduri amorțite venite în convoi,
 Rotite-n cercuri strâmte c-o ultimă suflare,
 Sub pelerina nopții, în rugăciuni de ploi,      
 Albi fluturi clandestini te cern cu nepăsare.
 
 Ți-am încuiat portița, nicicând n-ai să-mi lipsești,
 Ia-ți umbra-nchipuirii și tolba cu suspine,
 Renunță la iluzii, nu vreau să mă iubești,
 Mă mut pe-un curcubeu de vise, fără tine!
 

marți, 2 septembrie 2014

PRIMĂVARĂ-N TOAMNĂ




 Vin toamnele iubire, în dans de menuet,
 Cu lacrimi de crăițe, parfum de crizanteme,
 Frunziș de acuarele pe cerul violet 
 Perechi de rândunele pictează-n zbor, poeme,
 
 De-aducere aminte din veri care destramă
 Vrăjita simfonie a macilor plăpânzi.
 Îți locuiesc în suflet, iar dorul meu te cheamă
 Cu fluturi inocenți de dragoste flămânzi.
 
 Cât de naivă-i toamna, cu ploi  ar vrea să spele
 Și pulbere de lună iubirea de blesteme.
 Cum ar putea ea oare, căci dorurile mele 
 Le-au zăvorât ursite cu lacăte de vreme. 
 
 Nu simți melancolia clipitelor ce-aleargă, 
 Cum zile-ntregi și nopți se termină cu tine?   
 Blânzi greieri se îndură o lacrimă să-mi șteargă
 Cântând pe geana ierbii cu-arcușul de suspine. 
 
 Și te trăiesc bolnavă cu sufletul pe jar,
 Arzând dorințe vii în sfeșnice de taină, 
 Egretele sărută un anotimp fugar,
 Tu-mi vei rămâne-un mac de primăvară-n toamnă.