SCLAVII ILUZIILOR

  

 Atâția maci jertfit-au pe-al grânelor altare  

 Petale-nsângerate în căutări confuze,

 Timbrând cu lacrimi mute, scrisori de dor amare, 

 Punând sărut cu patimi pe-al sufletului buze,

 

 Desăvârșind iubirea nescriselor solstiții,

 Plătind tribut pe vise și anotimp obscur,

 Dorințe-au pastelat cu faguri de emoții,

 Cernute fără milă de-al brumei toamnei ciur.

 

 Asemeni lor și noi în turnuri încuiate,    

 Crucificăm iubirea pe muchii insipide,

 Cu trupul biciuit de doruri disperate,

 Cerșim o amnistie minutelor perfide.

 

 Fac greve nesfârșite toții demonii constrânși,

 Iar îngerii plătesc constant al vamei cost,

 În grote ne ascundem neputincioși, învinși,

 Sclavi veșnicei iluzii sub măști de gând anost.

  

 Acarii se amuză schimbând macazul, trenul, 

 Noi cumpărăm bilete pentru iubiri trucate,

 Pe viață corigenți, ne-nchipuim edenul

 Și-apunem în vagoane cu inimi sfârtecate.