luni, 30 iunie 2014

ANOTIMP CU PLOI DE MACI



 Unde să merg, unde să vii când doar iluzii ne suntem,    
 Surâs crispat pe chip durut, strivit de dor ca de-un blestem,
 Pași neritmați, vis de-mprumut , nori de-ndoială în priviri,
 Calești de freamăt, zbor tăcut în răsărit de-nchipuiri.
 
 Poveste pusă-n acoladă de zei păgâni, străini și goi,
 Amestec de pelin și cer cu îngeri răstigniți în noi,  
 Necruțătoare neiertări, inseparabile visări,
 Vers necitit dintr-un poem, definitive neuitări.
 
 Eu, licuriciul unui vis, parfum de lotus pătimaș,
 Răscumpărat de-un curcubeu, salvat de vânt și ger vrăjmaș,
 Nedivizat de stări de fapt, de legi proscrise sau furtuni,   
 Iubind etern, adevărat, sfințit prin har și rugăciuni. 
 
 Tu clipă veșnic peticită cu-ntârzieri fără răspuns,
 Un joc al sorții răvășite, fără-nțeles, de nepătruns.
 Strivește lacrima-ntre gene, nu suspina, fii fericit,
 Îngroapă culpa și dorința, descântă visul ne-mplinit!
 
 Iar stelelor ce rătăcesc, plângând în sufletul pustiu,
 Promite-le că mă păstrezi într-un album de dor târziu!
 Curând nu ne vom fi nimic, doar scoici de gând de-nghețuri șterse,
 Un anotimp cu ploi de maci și cuib de vise neculese.