Unde să merg, unde să vii când doar iluzii ne
suntem,
Surâs crispat pe chip durut, strivit de dor ca
de-un blestem,
Pași neritmați, vis de-mprumut , nori
de-ndoială în priviri,
Calești de freamăt, zbor tăcut în răsărit
de-nchipuiri.
Poveste pusă-n acoladă de zei păgâni, străini
și goi,
Amestec de pelin și cer cu îngeri răstigniți
în noi,
Necruțătoare neiertări, inseparabile visări,
Vers necitit dintr-un poem, definitive
neuitări.
Eu, licuriciul unui vis, parfum de lotus
pătimaș,
Răscumpărat de-un curcubeu, salvat de vânt și
ger vrăjmaș,
Nedivizat de stări de fapt, de legi proscrise
sau furtuni,
Iubind etern, adevărat, sfințit prin har și
rugăciuni.
Tu clipă veșnic peticită cu-ntârzieri fără
răspuns,
Un joc al sorții răvășite, fără-nțeles, de
nepătruns.
Strivește lacrima-ntre gene, nu suspina, fii
fericit,
Îngroapă culpa și dorința, descântă visul
ne-mplinit!
Iar stelelor ce rătăcesc, plângând în sufletul
pustiu,
Promite-le că mă păstrezi într-un album de dor
târziu!
Curând nu ne vom fi nimic, doar scoici de gând
de-nghețuri șterse,
Un anotimp cu ploi de maci și cuib de vise
neculese.