Numai ce-a ajuns în curte, năvălind ca vântul
mare,
Radu-și strigă bunicuțul, ce-aștepta cu
nerăbdare
Să se-ntoarca de la școală. L-a întâmpinat
duios,
Cum doar el știe s-o facă, cu ochi blânzi,
chip luminos.
- Dragul moșului-ai văzut cât e azi de
minunat,
Cum a înflorit liliacul, cu parfum ne-a
îmbătat?
Ciufulindu-și cu mânuța părul blond și
ondulat,
Piciul se gândește-o clipă, contemplând puțin
mirat
Și-i răspunde încurcat, vrând să fie
lămurit:
-Bunule , eu nu-nțeleg, poate-s eu mai aiurit…
Fie arșiță sau ger, însorit sau chiar furtună,
Pentru tine orice zi pare-a fi la fel de
bună.
- Ai dreptate dragul meu, ori de câte ori te
văd
Sau doar mă gândesc la tine, glas de păsări
când aud,
Dacă ușa mi-o deschide vreun vecin, care-mi
vorbește,
De văd cerul plin de stele, cineva de îmi
zâmbește,
Mă consider fericit și-orice zi îmi este
bună,
Totdeauna-s mulțumit și-mi merg toate ca pe
strună.
Tu ești cel care decizi încă de cu dimineață,
Cum
să-ți fie-ntreagă zi, preț de pui, pe a ta viață.
Poți atunci când te trezești să strigi tare,-n
gura mare,
Cât de minunat e astăzi și s-o spui la
fiecare.
- Bunule, tu ai dreptate, cât de înțelept poți
fi,
Tuturor am să le spun c-asta-i arta de-a
trăi!
