luni, 18 aprilie 2016

BEȚII DE LILIAC





 E primăvară, știi că ne-am promis
 Să înnoptăm sub ramuri de cais 
 Și zâmbete din draperii de fluturi
 Să coloreze magice săruturi.
 
 La căpătâi să cânte firul ierbii,
 În somn să ne vegheze cerbii,
 Cearșaf s-avem din stele plutitoare
 Și în satin din muguri roz de floare,
 
 Să bem nectar la fiecare masă
 De elixir cu stele de matasă.
 Cum primăvara ochii și-a deschis
 Să împlinim oracolul din vis!  
 
 În frac de gențiană să-te-mbraci,
 Ca talisman, în piept să-ți cânte maci,
 Iar la rever, din dorul meu nebun,
 Discret, parfum de îngeri am să-ți pun. 
 
 Privește-mi ochii-ndragostiți de tine,
 Surâsul lor, cu rouă de verbine
 Te-alintă tandru, ard de nerăbdare,
 Să stâmpărăm dorințe de-nsetare.
 
 În leagănul celestului april,
 Iubirea mea cu suflet de copil,
 Hai să-mparțim beția de liliac,
 Tu să-mi fii cer, eu ție zbor și leac!