“Când aș vrea devine vreau, când ar
trebui devine trebuie, când pe urmă devine acum, atunci și doar atunci dorințele încep să se
transforme în realitate.” Robert Redford
Tu îmi răspunzi chemării din iernile
sihastre
Și vii trișând destinul în agonii de fum,
Prin borangic de stele doar inimile noastre
În candelă de vise împart același drum.
Eu lacrimile tale le strâng la mine-n suflet,
Tu dorul tău de mine în simfonii-l
cuprinzi,
Toți îngerii iubirii mi-i zămislești în cuget
Și ochii tăi, doi iriși, păcate în
oglinzi.
Încătușam iubirea în snop de neputință,
Însângerând
albastrul cu spasme otrăvite
Ne-ndoliem adesea-n potop de
necredință
Plătind arvună vinei, dorințelor ispite.
Respir prin necuvinte și îți sărut
suspinul,
Cobor în hău cu tine și zbor spre răsărit,
Prin rugăciune sfântă îți îmblânzesc destinul,
De-ntarzii inc-o viață te-aștept în infinit.
Un curcubeu răsare într-un oftat de frângeri,
Noi unul fără altul, doar suflete pustii,
Suntem uniți în taine prin suflul unor
îngeri
Și-n raclele iubirii, epistole târzii.