Cai în galop rătăcesc în nisipuri
Alintați de o lună ce-și scutură geana,
Scormone-n zdrențe de vechi anotimpuri
Când
orele nopții le mângâie rana!
Se-ntreabă adesea cu suflet candid
De mie sau ție, chiar nu ne pasă
Că-n inimi au strâns numai zbucium morbid
Și dor de pădure și iarbă melasă.
În sătucul lor mic ce n-are nici nume,
Povara e singura grijă ce-o știu,
Gârboviți,întristați de a zbaterii lume
Nechează-n galopul vieții pustiu.
De-n ochii lor blânzi vei privi vreodată,
Vei vedea că iubire vor dori să împartă
Astenici ,sfârșiți de-a răului gloată
Nici chiar potcoava noroc nu le poartă.
Cu pletele-n vânt și coamele brune
La circ ei încântă o lume pestriță,
N-au drept să rateze în curse nebune
Și fiece zi joac-un rol de actriță.
Sunt plini de tandrețe, iubesc fără teamă,
Au sufletul nobil de vrei să-i privești,
Ei nu te trădează,nu mint niciodată
Și-atunci când nechează vor doar să-i iubești.
