O rază cristalină pictează orizontul
Și gânduri răvășite îmi tulbură amiaza,
E limpede izvorul ce tremură-n albastrul
Oglinzilor de tine și-n neguri numai piaza.
Mă împrumut de tine din toamne adormite
Și te dezbrac de umbre și indecise vise,
Te recompun cu sete de doruri viscolite
Și te iubesc cât veacul mirajelor nescrise.
Îți las câteva rânduri să-ți potcovesc norocul
Și-n vara sângerândă cu iz de scorțișoară,
Pe drumuri zdrențuite ucid în mine gândul,
Căutându-te-n dorințe și-n plânsete de moară.
Era cu mult mai simplu de îmi erai doar lut,
Te olaream cu taine de mâini vindecătoare,
Te-aș fi adus din moarte la viață-n absolut
Și în eternitate te-aș fi sculptat în soare.
Eu știu însă că astăzi suntem deșertăciune,
O lacrimă orfană de dor nevinovată,
Tu iartă-mă de toate și stai în rugăciune,
Păstrează-mi doar parfumul de frezie-ndoliata.