Ne-mbracă în dor cămașa de frunze
În toamna ce vine apatic pe vârfuri,
Te-ating cu licoarea livezii pe buze,
Avid mi te cer în rugă de fluturi.
Se mistuie-n pleoape fântâni care ard,
În ciob de nerost prinse-n ierburi de rai,
Aezi precum sălcii se-ntrec pe sub fard,
Culori să-mblânzeasca în susur de nai.
Setoasă mi-e toamna, ce nu vrea să-nvețe,
Că vară-i plecată cu turme de miei,
Lotuși de vis, în cui de tristețe,
Pe colțuri
de stele îi spânzură zei.
Chipuri de vânt pândesc suspinând,
Poem ne-ntâmplat scâncește-n gutui,
Ploi de-arabescuri în foșnet de gând
Mosc risipește în ochii căprui.
În mine uitat, în tine pierdută,
Vâltoare de brumă-n amestec de tei,
Trestii de jar, în prăpăstii de iută,
Ecou prin vitralii de albi porumbei.
Tumult
și risipă, neliniști de veghe,
Năvală de freamăt ce nu ni l-am spus,
Doruri vrăjmașe-n frunzare de zeghe,
Iubiri amânate de-o toamnă în plus.
