Trag storul peste gânduri, lipesc fruntea de
geam,
Se-aude
foșnet surd de frunze pe cărare,
Cu ochi livizi de ceară, alunecând pe ram,
Își plimbă luna raza înseninând hotare.
Cad stropi mărunți și deși, se-adeverește-un
zvon
Că-și scutură penelul toți pictorii
cerești,
Fardând cu tente brune al gărilor peron
Și vara-și ia-n bagaje vrăjitele povești.
Prefață scriu iubirii pentru o altă vară,
Șterg și adaug iluzii cu gust de elixir,
Înlăcrimez penița-n absint din călimară,
Neliniști răstignesc pe aripi de nadir.
Și-a pus amprenta toamna și norii-și fac de
cap,
Sub felinare stinse se zgribulesc nagâții,
Doar amintirea-i trează și clipele la trap
Gonesc în vechi trăsuri pe serpentina nopții.
De toamnă mă dezic, n-am s-o primesc
chiriașă,
În tolba-i sângerează sărut stins prea curând,
Osândă-ți las dorința, solstițiu fără șansă,
Iubiri
covalescente, stafii de dor, în gând.
