Mi-e dor de crini înmiresmați atinși de-al zorilor sărut,
Te-aștept cu flori de mac în păr, pe-același
țărm de noi știut.
Visez să-mi furișezi dorințe sub pleoape-albastre
de oftat,
Cu îngeri vii să mă-mpresori din amintiri de
neuitat!
Mi-e dor de picurii de stele ce-au spulberat
tristeți, confuzii,
Să mă alinți cu flori de măr într-o trăsură de
iluzii!
Întorc al șoaptelor clepsidre când ostenesc în
joc de ploi,
De ce respiri a mea culoare, tu dor durut de
amândoi?
Mi-e dor de-un crâng de lăcrămioare, să-nalț
un zmeu printre năluci,
Să-mi fac din curcubeu o punte, să te-ntalnesc
la vechi răscruci.
Semințe roz de trandafir ai semănat în gândul
meu.
Poți despărți cerul de ape, suflet de suflet,
tu și eu?
Mi-e dor de iriși înfloriți, ce lăcrimează în
condei,
De fluturi albi fardați cu maci din anotimpuri
fără chei.
N-aș vrea ca timpul hoț, viclean, secundele să
ni le-mpartă,
Să rătăcim spre nicăieri, înspre cândva sau
niciodată.
Mi-e dor de vals dansat de lună, cu spic de
grâu pe trup de ram,
De pescăruși, perechi nostalgici, de ce-am fi
fost, de ce eram.
Din doruri ce-au rămas nespuse și-au ațipit
prin vers pierdute,
Îți voi picta un vis pastel, să-ți înflorească
pe tăcute!