Astăzi am avut o zi mai neobişnuită , o zi din aceea în care cerul s-a
unit cu pământul.O zi în care aveam să mă confrunt cu realitatea...
Mă gândesc acum în clipele mele de singurătate la bunicii mei. Mi-e dor
tare de ei. Ar fi atât de fericiţi să vadă că visul meu a fost înaripat şi că
în curând volumul meu de versuri va fi scos de sub tipar.
În ultima vreme îi visez din ce în ce mai rar,
cred că s-au mutat pe o altă stea şi mă veghează de acolo în linişte, că altfel
nu îmi explic de ce nu ne mai întâlnim măcar în vis.
E perioada căpşunilor…mi-aş dori să mananc
puţin gem de căpşuni făcut de bunica mea …mi-e dor …tare dor…
Bunicii mei au adunat în sufletul lor toată
dragostea din univers şi mi-au dăruit-o
mie….poate de aceea mă dor atâtea …
Unele lucruri nu se vor repeta niciodată
.....asta mă doare şi mai tare ..
Mă strecor printre oameni, printre amintiri,
prin anotimpuri, încerc să îmi reamintesc ceea ce cred că am uitat sau am pitit
în cele mai ascunse cotloane ale inimii ...uneori mă las atinsă de nostalgia
trecutului, alteori fac slalom printre cei care mă rănesc cu lipsa dragostei
lor faţă de mine, cu acuzele, cu lipsa neîncrederii ....mai ales atunci îmi e cel mai tare dor de
ei.
Îmi doresc să stau cu capul în braţele bunicii şi ea să îmi mângâie părul şi să
îmi spună poveşti din acelea create de ea, din acelea care ştiu să vindece,
care ştiu să alinte, care ştiu să tămăduiască...
Mi-aş dori să fiu spectator măcar pentru
o singură zi în propria mea viaţă, dar ştiu că nu este posibil....
Cu cât mă gândesc mai mult la ei le simt
prezenţa, îmi zâmbesc, dar au lacrimi în priviri ...îmi reamintesc tot ceea ce
am povestit de-a lungul întregii noastre călătorii împreună ...înţeleg acum
ceea ce unori nu înţelegeam....îi văd cu ochii amintirii, dar din tot ceea ce
mi se derulează în minte şi suflet nu mai aud decât un singur îndemn: PRIVEŞTE
CERUL!
Acum înţeleg cu adevărat cât de periculos este
cel rău fiindcă el luptă cu tot dinadinsul să te câştige împotriva ta. Sădeşte
în tine tristeţe, neîncredere şi lacrimi. Îl gonesc de îndată ce descopăr
urâţenia lui. Este cel mai parşiv dintre hoţi. Un tălhar care îţi fură liniştea şi care încearcă să îţi strecoare
oboseală şi să-ţi frângă aripile. Dar gata ...a fost pentu o clipă şi l-am
gonit.
Deschid cartea aducerilor aminte şi îi reîntâlnesc pe aleile unde
alatădată ne plimbam împreună ...bunicul meu culegea flori şi i le dăruia bunicii
mele şi mie...Simt şi astăzi parfumul
lor. Ne aşezam uneori pe bancă şi povesteam despre vise, iubire, lacrimi,
întâmplări...
Mi-e dor , atât de dor de ei. Am tare nevoie de
ei acum...nimeni nu ştie şi nu poate înţelege cât...dar poate am să îi visez
din nou ...
Am fost atât de întristată la un moment dat...şi m-a căutat un suflet cu care
nu interacţionez prea des , dar care îmi e tare drag fiindcă seamănă cu bunicul
meu. M-a căutat într-un moment în care aveam atât de mare nevoie de cineva şi
nu de oricine, ci de cineva care să semene cu bunicul meu, fiindcă el ştia cel
mai bine cum să să-mi sărute ochii şi să-mi şteargă lacrimile....
Acest suflet
nici nu ştie şi nu îşi poate
imagina ce a însemnat pentru mine. Nu m-a întrebat nimic, nu i-am
povestit nimic. A simţit doar tristeţea mea, mi-a şters lacrima şi m-a
îmbrăţişat cu bucurie. Mi-a spus că îşi şterge şi el roua de sub ochelari ...eu
cred că a fost un înger trimis de cei de care îmi era atât de dor.
În vis nu i-am întâlnit de ceva vreme , dar au
trimis pe cineva asemenea lor să îmi
spună prin cuvinte simple că mă preţuieşte şi că mă iubeşte. Mi-a pansat rana
şi mi-a ridicat aripile ...nici măcar nu ştie ce a însemnat pentru mine, dar
dacă citeşte aceste rânduri şi se regăseşte îi spun cu toată dragostea: MULŢUMESC!