PLÂNG MACII

 M-ai rătăcit  știu bine în umbrele grăbite,

 În pleoapa unei clipe dintr-un amurg târziu,

 Doar zdrențe de tăcere s-au poticnit uimite

 Și-nstrăinarea care se zbate a pustiu.

 

 Un curcubeu de  vise ce și-a pierdut culoarea

 Mai arde printre gânduri ca un blestem ciudat,

 Un vânt de întristare îmi taie răsuflarea, 

 Ai risipit iubirea și dorul l-ai curmat.

 

 Secundă cu secundă se frâng în ploaie macii,

 E-ncercănat și cerul, iar nori-s nepereche,

 Oglinzi fără de chipuri în cioburi de capricii 

 Păstreza adevărul nescris în taina veche.

 

 În lan de nepăsare plâng macii deznădejdii,

 Sunt condamnați pesemne la moarte timpurie,

 Străini și goi de vise suspină-n lemnul crucii,

 Le sângerează rana-n petală purpurie.

 

 Sunt prizonierii ploii și-ai nemiloasei treceri,

 În arșița ce doare, cât și-ar dori iubire,

 Sărut de alinare peste potop de arderi, 

 Iar eu cu fluturi tandri să șterg  din amăgire.