NU SUNT ȘI N-AM SĂ-ȚI FIU!

 Spre tine se tot surpă cărări de înserare,

 O altă irosire de-nstrăinări confuze,

 Frânturi de clipe stinse răpuse de tăcere 

 Și maci robiți de vină, nu-i cine să-i salveze. 

 

 Știu c-ai să vii adesea să ardem câte-un dor

 Din jarul stins în pripă de ploile amare,

 Vei fi o păpădie în lan amăgitor,

 Dar macii mei te-au șters cu mir din calendare.

 

 Ți-am spulberat cenușa din urna suferinței,

 Căci ochii mei au plâns și lacrimile tale,

 Port doliu după vise, strivind culpa dorinței,

 Nu-mi este dor de tine, ești doar nălucă-n vale!

 

 Nici nu-mi aduc aminte azurul de-nceput,
 Nici simpla adiere in pas de peregrin,
 Eu cred c-ai fost doar macul din vise de-mprumut,

 Un înger fără aripi din nenuntit destin.

 

 Însângerat de frângeri mă doare ghiocelul,  

 C-a fost rănit de ploaie și îngropat de viu, 

 Eu zăbovesc o clipă să-mi uiți și curcubeul,

 Să nu m-aștepți străine, nu-ți sunt și n-am să-ți fiu!

 

.