VISE , ÎNTRE ÎMPLINIRI ȘI ÎNCĂTUȘĂRI

          Hotărâsem să rup orice legătură cu dorințele și visele mele.Am tăiat funiile speranței și le-am așezat într-un sertăraș al inimii ferecat cu cât mai multe chei ca niciodată să nu le mai deschid.Am aruncat cheia în marea tăcerii sperând că uitarea se va așterne încet peste ele.Ori de câte ori ele încercau să își scoată capul prin crăpăturile amintirii le-am înghesuit mai adânc crezând în naivitatea mea că timpul le va omorî.Visul meu venise pe neașteptate, mult prea târziu să-se-mplineasca. Eram complet nepregătită și mă întrebăm dacă are sau nu vreun rost să lupt pentru el.Era vis? Era himeră? Era doar o dorință trecătoare a inimii? Era prea frumos ca să-l merit? Dacă mă copleșește devenind realitate și nu îi pot face față? 

           Faptul că nu dădusem nici o șansă să se înalțe cu propriile lui aripi m-a îndurerat atât de profund încât singurul meu vis cu adevărat important plângea cu disperare.Au fost clipe când am crezut că mă voi sfârși fiindcă permisesem să încerc să-l ignor și mai mult decât atât să-l încătușez.Au venit rând pe rând  alte vise care m-au tot vizitat , unele dintre ele pe care nu mi le doream cu ardoare, altele pentru care am crezut că merită să lupt,iar altele pe care nici nu le-am lăsat să se nască.  Acest unic vis  însă nu era unul ieftin, de duzină , nu era un vis obișnuit, nici o dorință egoistă de îmbogățire, nici una legată  de suișul pe o scară ierahica , nici una puerilă legată de achiziționarea  unei amărâte  de rochii  pe care să o port o singură dată și să o uit repede în șifonier.Era un vis ca o perlă unicat, un vis pe care dacă nu îl lăsăm să trăiască,  riscam să-mi pierd sufletul . Era  singurul vis viu și adevărat  în sufletul meu și tocmai pe el,  încercam din răsputeri să-l omor, ignorându-l.Se dădea în sufletul meu o luptă continuă pe viață și pe moarte și mă-ntrebam adesea dacă am sau nu acest drept.Cine îmi dă mie dreptul să decid asupra vieții și morții lui?  O întrebare însă mă iscodea mereu, nu mă lăsa să trăiesc bucuria și nici să-mi găsesc liniștea, nu mai aveam pace.

Ce ar fi fost dacă ? Dacă îl descătușăm, dacă i-aș fi redat libertatea, dacă aș fi încercat să-l împlinesc, să-l readuc la viață.Dar teama, neîncrederea, ingijorarea....ce voi face dacă nu voi reuși? 

           Câți dintre noi nu ratăm poate cel mai frumos dar al vieții , în timp ce stăm  cu ochii în cenușa temerii? Sunt sau nu stăpână pe deciziile mele? Mă interesează ce spun cârcotașii, prietenii sau necunoscuții despre el? Nu! 

           Și într-o dimineață de iarnă târzie după ce avusesem un coșmar, în care tocmai acest vis era personajul principal ,aproape mort îmi spunea cu ochii în lacrimi că mă iubește și să nu uit acest lucru niciodată,  indiferent ce avea să se intâmple cu el. Am hotărât să-l eliberez, să-l readuc la viață și să-l împlinesc.

          Astăzi sunt fericită ! Fericită că nu am devenit criminala propriei mele fericiri. Fericită că trăiesc cea mai frumoasă poveste pe care doar îndrăgostiții de iubire o pot simți și trăi.Fericită că în ultima clipă , când aproape nu mai avea oxigen, i-am redat libertatea și l-am lăsat să-și înalțe aripile spre împlinire.
        Acest vis este rațiunea pentru care trăiesc, sper, mor și renasc de zeci de ori.
        IUBESC !