Mă colindă-n amurg când frigul împarte
Lacrimi de nard peste albul prea greu,
Înhamă un cal rătăcit în vreo carte,
Poteci fă-ți din gând spre sufletul meu!
Potcoave nu-i pune, destulă e neaua,
Iar schijele gheții-s, ostile, străine,
Dezbracă-l de chiciuri, acoperă-i șeaua
Cu pledul iubirii. Pornește spre mine!
Plecat dintre file, să-ți apere visul
De ceața-ndoielii,-n solstiții târzii,
Infruntă zăpezi, ți-alină apusul,
Supus te-nsoțește, în prag să îmi vii.
Bezmetic se-ntinde regatul de frig,
Dorm stele ciobite-n dantele curate,
Adâncă e taina cu care ne-ating
Aripi de înger prin geam strecurate.
Din deget pocnesc zurgălăii în brad,
În rugul candorii, fericită că-mi ești,
Colindu-ți ascult, în lacrimi ce ard,
Se-ntoarce căluțul cu sănii-n povești.
