E-o zbatere-ntre goluri, tăceri care îngheață,
S-a stins întregul cer din ochii ce-i iubeam,
O toamnă vlăguită, un labirint de ceață,
Stau mărturii secunde-n clepsidre de-amalgam!
Ridic spre tine ochii, cu greu te recunosc,
La porțile-ntristării văpaia unei veri,
Nu-mi cere să-nțeleg ecouri ce doinesc!
De ce trimiți în stoluri egrete de tăceri?
Reinventezi un zbor din aripi obosite,
Dar ploi de neputință în lacrimi îl
destramă,
Curând ninsori eterne din temeri
nesfârșite
Ne vor preface-n îngeri cu trupuri de aramă.
Bem picături de rai îmbrățișați în vise,
E-un joc de stele scrise, de cer, din
înălțimi,
Clipește luna blândă prin uși întredeschise.
Dacă nu surpi tăcerea, atunci de ce mă chemi?
