duminică, 31 august 2014

TE-NTREABĂ!




 De ai cumva dileme, răspunde-ți la-ntrebare:
 Ce-ai adunat  pe cale și cât ai risipit?
 Câte iluzii-ai strâns în strâmte buzunare 
 Și cât pentru dreptate și dragoste-ai jertfit?
 
 Câte-nrobite vise le-ai dezlegat prin lacrimi
 Și câte lupte-nfrânte din temeri te-au ucis,
 Cât ai vâslit prin mări de-nvolburate patimi,
 Cât te-ai ascuns de tine ca un fugar proscris?
 
 Câți munți de-ngrijorare-ai trecut fără cârtire,
 Când pentr-o clipă viața părea că te-a învins,
 Câți fluturi ai salvat din gheare de-amăgire,
 Și-n bezna câtor inimi credința ai aprins? 
 
 Câți maci ai semănat prin miriști și hârtoape
 Și câte flori sfințite în suflet ai plivit,        
 Când părăsit de semeni ce îi credeai aproape,
 Indiferenți, cu toții, pe rând te-au părăsit ? 
 
 Cum ai răspuns ocării, cu ură sau iubire?
 Celui sărac și singur cât din ce-aveai i-ai dat?
 Ce-nseamnă pentru tine deplina fericire,
 Iubind, să dăruiești sau te-ai dorit bogat? 
 
 Doar tu cunoști răspunsul, ești  singurul ce știe
 Povestea s-o-ntregească despre ce-ai fost, ce ești,
 Iubește,-nvinge-ți eul, fii plin de omenie,   
 Cu mir celest atinge-i pe cei ce-i întâlnești! 

vineri, 22 august 2014

DESTIN





 Se-nchină timpul în clepsidre și orele se-ngână lin,
 Sub zodii  cu parfum de cedru destine scriem, ne iubim,
 Un nai răsfață cuib de cuci în tonuri calde de alin,
 Cu fir de borangic brodăm calești de dor, visând sublim.
 
 Iubim fugar, trăim banal și ne-amăgim că suntem vii,
 Apoi mințim convingător, chirii plătind pe propriul vis.
 Proscriși în zbateri, hăituiți, abandonăm în nopți târzii,
 Înnegurați de ne-ntâmplări, justificând c-aș-a fost scris.
 
 Însingurați și bântuiți de utopii țesute-n gând,
 Bolnavi de dor, ne-mpotrivim, arzând nebun și vinovat.
 Frânturi de zbor împrumutăm, blânzi îngeri invocăm pe rând
 Și sărăciți de inc-o zi cerșim naiv și repetat
 
 Iertare vieții, că n-am știut trăi profund și-adevărat.
 Nescrise file răsfoim, ce-n vechi albume nu s-au vrut,
 În timp ce clipe se-mbulzesc în carusel predestinat.
 În acolade punem vieți, zâmbim umil, ades durut
 
 Și-n prelungite așteptări căutăm reper pe drum pierdut.
 De strajă visele-au rămas, mult mai fidele decât noi, 
 Nu ne-au trădat, drept mărturii, speranțe-au conturat tăcut
 Și-o lacrimă la porți cerești au plâns umil sub crug de ploi.
 
 Nici prea-ndrăzneți, dar nici blazați, când orologiul liniștit
 Minutele și le deșiră, cu suflet dornic, vlăguit,
 Orbecăim pictând postum un curcubeu în răsărit 
 Și prin vitralii de smarald rememorăm tot ce-am trăit. 

miercuri, 20 august 2014

IUBIRE ÎNDOLIATĂ



 De ce te-ascunzi mereu în nopți de necuvinte
 Călcând în vechi hârtoape de-nsingurate ciute,
 Te-neci în ploi amare, uitând de cele sfinte
 Și inimii-i zidești altar din lacrimi mute? 
 
 Știu că s-a rupt șiragul cu vise nenuntite, 
 Iar pentru tine mâine este același ieri,
 Că zei păgâni au frânt al zorilor ursite,
 Și-au anulat povestea doritei primăveri.
 
 Alergi fără de noimă prin stepe de-ntuneric,
 Deși sobor de îngeri la poarta ta veghează,
 Te-nstrăinezi de viață și sub blestem himeric,
 Golgote de neliniști iubirea-ți îndoliază.   
 
 Cohorte de neșanse te urmăresc perfide,
 Iar ochii înspre cer prea rar îi mai ridici,
 Îți pare că-i târziu, dar poți oricând decide
 Să treci de purgatoriu la far de licurici.
 
 Incinerează dorul, secundele mințite,
 Nu te-amăgi cu vise ce nu-ți mai aparțin,
 Sărut ce-a fost vândut pe searbede ispite,
 Sub lespezi de uitare îngroapă-l și senin,
 
 Înalță psalmi iubirii ca și când n-ai pierdut 
 Caleașca fericirii pe rute deșănțate,
 Cu muguri de iertare descânt-alt început,   
 Fără s-arunci vreo vină pe oarba nedreptate.
 
 De îngerii luminii îi vei ține-aproape,
 Fântâna deznădejdii seca-va peste noapte!
 




joi, 14 august 2014

CÂT COSTĂ UN MIRACOL?




 Într-un sat îndepărtat fără porți, fără  hotare, 
 Unde stelele se sting doar în vise fără soare,
 O năstrușnică fetiță, cu gurița ca de fragi,
 Firavă, cu ochi zglobii, gând și suflet la cei dragi
 
 Și-a adus deodat-aminte că în dulăpiorul ei 
 În trăistuța colorată are strânși niscaiva lei.
 A tot numărat bănuții, dar aceeași socoteală
 I-a ieșit la adunare. Na și ce mare scofală? 
 
 S-a-mbrăcat în mare grabă și prin nișa din portiță 
 A fugit tiptil, pe-ascuns, înspre fosta grădiniță.
 Era drumul ce ducea la aceeași farmacie 
 Unde mama cumpăra zilnic câte-o doctorie.
 
 A intrat vârtej pe ușă așteptând preț de o clipă,
 Dar văzând că farmacistul o privește doar în pripă,
 A golit agoniseala lângă casa de marcat 
 Și cu vocea răgușită temătoare-a întrebat:
 
 Văd c-aveți atâtea prafuri și sticluțe mii și mii
 Vreau să cumpăr un miracol, se găsește-n farmacii?
 Am un frate bolnăvior despre care tata spune
 Că se poate vindeca printr-o magică minune.
 
 Cu-n surâs aproape stins pe sub ochelarii groși
 Farmacistul a privit țintă-n ochii ei sticloși. 
 Amuzat de întrebare, i-a răspuns cam plictisit:
 Noi miracole nu vindem, nu e locul potrivit!
 
 Dar fetiței, fâstâcită, întristată de răspuns,
 De emoții-nțelegând că bănuții nu-s deajuns,
 Pe-obrăjorii rozalii două lacrimi mari de rouă
 I s-au scurs fără de voie, pe mânuțele-amândouă.
 
 Suspinând, printre sughițuri i-a promis să mai adune
 Câți bănuți vor trebui, dar să-i vândă o minune.
 Timp în care ea vorbea , un domn fin, înalt, frumos
 S-a apropiat încet și cu glasul blând, duios
 
 A-ntrebat aproape-n șoaptă care-i suma ce o are?
 Zece lei și cinci bănuți, fu răspunsul la-ntrebare.
 Tata n-are bani destui, iar eu vreau să îl ajut
 Frățiorul să îmi vindec, îi dau eu, fără-mprumut.
 
 Ce-ntâmplare, zise domnul cu un aer serios,
 Cât ai tu e suficient pentru-n gest așa frumos!
 Vreau acum să ne grăbim, pe părinți să-i întâlnesc,
 Să-ți cunosc și frățiorul, poate pot să-nfăptuiesc
 
 Un miracol pentru el. Uite, am uitat să-ți zic,
 Că sunt medic, sunt și tată și că mă pricep un pic
 La copii și operații, pastiluțe și minuni,
 Mici dorințe-ndeplinesc și mă țin de promisiuni.
 
 Om cu suflet inimos, doctorul l-a operat, 
 Gratuit se înțelege, iar cel mic s-a vindecat.
 Povestind după o vreme de necazul ce-au avut
 Mama s-a cam tulburat și cu suflet abătut, 
 
 Copleșită de-ntâmplare ceva și-a dorit să știe,
 Cât să fi costat minunea? Mult, puțin, o avuție?
 Îmbrăcându-și  păpușica i-a răspuns a ei fetiță:
 Zece lei și cinci bănuți și-o fărâmă de credință. 

marți, 12 august 2014

ȘOAPTA UNEI VECHI ISPITE



 Floarea-soarelui zâmbește printre spicele de grâu,
 Soarele-și alintă chipul pe oglinzile de râu,
 Evantai de aripi albe își desfac în arc de cercuri
 Pescăruși fără de număr, brăzdând cerul cu-arabescuri. 
 
 Stau sub clopotul amiezii ostenite-n veac nebun 
 Antagonice dorințe refugiate-n vis postum  
 Și-n ostrov de gânduri dense trec gondolele cu fluturi, 
 Umbre urcă treapta zilei amintind de începuturi.
 
 De prin veri, de nicăieri joc abandonat mă cheamă,  
 Când o candelă aprind licurici neluați în seamă. 
 Șoapta unei vechi  ispite se strecoară jucăușă
 Cu magia unui dor printr-o-ntredeschisa ușă.
 
 Se așterne liniștită ațipind în cuib de suflet,
 Se preface abătută, gânditoare la ce cuget,  
 Dar din când în când oftează, în tăcere, vinovată,
 Amintindu-și c-a intrat pe furiș, fără să bată.
 
 Nu-mi lipsește! Ce-ar putea face ea în viața mea?  
 Cu un recviem posac o petrec, nu-i cum vrea ea!
 Sensurilor fără sens le voi solfegia prohoduri,
 Rătăcită-n amnezie, frâng banale dezacorduri
 
 Și în frac de vis celest mă îmbrac a căta oară,   
 Căci arcușul altui dor se răsfață pe vioară.
 Insolente amăgiri se-mbulzesc a mă striga,
 Creionez, sfințind penelul, maci albaștri. De-ar pleca…


joi, 7 august 2014

FAR SĂ-ȚI FIE BUNĂTATEA

  

 Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potolește neînțelegerile. Proverbe15:8


 Voi care le știți pe toate despre toți și judecați 
 Chip creat de Dumnezeu, nu suntem cu toții frați?
 Nu privim cu-aceeași ochi, nu zâmbim cu-aceeași gură,
 Nu suntem noi cântăriți cu a dreaptă Lui măsură?
 
 Sufletu-ți nu-l întrista pentru cel ce te rănește, 
 Ocarând prin cleveteli și pelin de te-otrăvește, 
 Cu iubire și răbdare  iartă orice nedreptate,
 Prin credință-nvinge hula, cerne orice răutate! 
 
 Fii smerit, zdrobește-ți duhul și cu inima umilă 
 Harul păcii și iubirii tu revărsați-l prin milă. 
 Nu-i nimic la întâmplare, încercarea are-un rost,
 Modelându-ți  caracterul, vei fi azi, ce ieri n-ai fost,
 
 Vas de cinste, sfânt, curat, care-n zgură strălucește,
 Diamant pe care-olarul zi de zi îl șlefuiește.
 Căci în fața Celui Sfânt singura filozofie
 Este verbul a iubi, Ușa către-mpărăție.
 
 Pâinea de-o arunci pe ape, pe dușman dacă îl ierți,
 Vorbele le dregi cu sare, rana legi și nu te cerți,
 Deschizi poartă către rai, faci din viață o poveste
 Dac-asculți Cuvântul Celui ce a fost, va fi și este.
 
 Bunătatea fie-ți veșnic călăuză, scut și far,
 Haine albe de lumină poartă-le ca pe un dar
 Și în partititura vieții fă-ți din dragoste cunună, 
 Împletind vorba cu fapta, inimă să-ți fie bună
 
 Și în orice-mprejurare, ochii înspre cer ridică,
 Iar credința de îți este cât grăuntele de mică,
 Harul ți se va-nmulți totdeauna-n slăbiciune,
 Biruind răul prin bine, zi de zi în rugăciune!
  

vineri, 1 august 2014

POVESTE DIN FEREASTRA INIMII


"Un prieten adevărat este acela care sosește în timp ce ceilalți dispar"  


 Într-un burg pestriț și vesel, pe o stradă oarecare
 Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare 
 Și rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
 La gheretă, în vitrină, un afiș de interes:
 
 Vând căței cu ochi zglobii și cu părul cârlionțat,  
 Jucăuși, plin de iubire, cu boticul brun roșcat.  
 Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
 Rușinos, zâmbind timid s-a oprit puțin în prag
 
 Și cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
 Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
 La auzul celor doi, cinci căței au dat năvală,
 Făcând tumbe, alergând, foarte-atenți la cleveteală.
 
 Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniță sură,
 Rezemând codița mică pe sandala gri de zgură
 L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
 Cu ochi triști, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,  
 
 Dar și-a coborât privirea și lătrând aproape stins,
 Niciun gest n-a mai schițat, se știa demult învins.
 Vânzătorul negustor prezentându-i ca pe-o marfă 
 I-a lăudat pe fiecare, omițând să fac-o gafă.
 
 Observându-i ochii blânzi, fără licăr, bucurie,
 L-a-ntrebat pe comerciant, respectuos, cu modestie
 Dacă poate cumpăra cățelușul întristat
 Fiindcă-i este tare drag, este ceea ce-a visat.
 
 Fâstâcit peste măsură a-ncercat să-l lămurească:
 Cățelușul este șchiop, nu prea vrea nici să zâmbească,
 Nici s-alerge, să se joace, stă mereu și meditează,
 Nu mănâncă, nici nu latră, toată ziua dormitează,
 
 I s-a rupt cândva lăbuța, va fi șchiop întreaga viață.
 Ce-ai putea să faci cu el? Este fără de speranță.
 Copilașul a tăcut și din buzunarul mic
 A scos banii șifonați, strânși cu trudă, într-un plic.
 
 Văzând omul că nu poate să-l convingă  nicidecum
 I-a propus să-i dea cățelul chiar și gratis, fiecum.
 Dar un gând îl frământa și nu-nțelegea defel
 Ce-ar putea face băiatul cu un cățeluș ca el?
 
 Isteț foc, fără s-aștepte vreo-ntrebare de la domn,
 Ridicându-și pantalonii i-a spus simplu: eu sunt om!
 Am și eu un picioruș, care e din lemn, vezi bine,
 Dar am suflet și mă doare, ce-aș putea să-ți spun? În fine.
 
 Îți dau banii, iau cățelul, este tot ce îmi doresc,
 Nu-l vreau gratis, este prețul care pot să îl plătesc
 Pentru cel mai drag prieten, ce vreodată l-am visat,
 Este darul cel mai scump, îl iubesc cu-adevărat.
 
 Eu nu pot nici să alerg, nici să zburd ca alți copii,
 Singur sunt de-atâtea ori, nu am multe jucării,
 Am ales acest cățel fiindcă seamănă cu mine,
 Șterge-ți lacrima degrabă și învață să faci bine!  

UNUI OPORTUNIST


        Înfumurarea este goana după onoruri câștigate de pe urma unor lucruri meschine. Theofrast


 Ți-e sufletul prea mic pe toți să ne încapă,
 Îți șchiopătează pasul, mergând spre nicăieri,
 Controversate umbre din tine se adapă,
 Te-ncing aplauze oarbe, ce-n mod ardent le ceri.
 
 Te-a sărăcit orgoliul și ești negat de rai,
 Ești jude pentru cei ce nu-ți aprobă fapta,  
 Schimbi măști nenumărate, te erijezi în crai,
 Pui etichete false urcând încă o treaptă.   
 
 Nu-i nimeni să te-ntreacă, lovești la întâmplare,
 Ți-e viața în derivă și joci un rol dual,
 Încețoșat de faimă, ’nalțăt de adulare,
 Oportunist în toate, creezi un ideal.
 
 Dar n-ai să fii în stare nicicând și niciodată
 Să tragi la nesfârșit din sfori de marionetă,
 Ai ridicat trufia la rang de mare artă,           
 Când va veni scadența, ea fi-va demascată.
 
 Te vinzi precum o marfă prin viclenii perene
 Stârnind emoții false prin clipe de moment,
 În mintea ta ești mare, visezi statui eterne,
 Ești doar o făcătură creată de prezent.
 
 Când repudiat de semeni și sărăcit de vise
 Toți spectatorii piesei vor râde sec, hilar,
 Îți vei dori să fugi de condamnări proscrise,
 Iar lacrimi fără număr vor curge în zadar.
 
 Reper să-ți fie cinstea, smerenia o lege 
 Căci orice faptă faci, ea are consecință.
 Cine-ar putea vreodată, povara să-ți dezlege?
 Vei fi strivit de vină și-amară suferință.
 
 Nu fă din viață circ, ia-ți haina omeniei,
 Fii drept, onest,curat, de rele te căiește!
 Pe cel ce se smerește, strivind culpa mândriei,
 Chiar Cel ce i-a dat viață cu dragoste-l primește.