vineri, 1 august 2014

POVESTE DIN FEREASTRA INIMII


"Un prieten adevărat este acela care sosește în timp ce ceilalți dispar"  


 Într-un burg pestriț și vesel, pe o stradă oarecare
 Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare 
 Și rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
 La gheretă, în vitrină, un afiș de interes:
 
 Vând căței cu ochi zglobii și cu părul cârlionțat,  
 Jucăuși, plin de iubire, cu boticul brun roșcat.  
 Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
 Rușinos, zâmbind timid s-a oprit puțin în prag
 
 Și cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
 Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
 La auzul celor doi, cinci căței au dat năvală,
 Făcând tumbe, alergând, foarte-atenți la cleveteală.
 
 Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniță sură,
 Rezemând codița mică pe sandala gri de zgură
 L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
 Cu ochi triști, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,  
 
 Dar și-a coborât privirea și lătrând aproape stins,
 Niciun gest n-a mai schițat, se știa demult învins.
 Vânzătorul negustor prezentându-i ca pe-o marfă 
 I-a lăudat pe fiecare, omițând să fac-o gafă.
 
 Observându-i ochii blânzi, fără licăr, bucurie,
 L-a-ntrebat pe comerciant, respectuos, cu modestie
 Dacă poate cumpăra cățelușul întristat
 Fiindcă-i este tare drag, este ceea ce-a visat.
 
 Fâstâcit peste măsură a-ncercat să-l lămurească:
 Cățelușul este șchiop, nu prea vrea nici să zâmbească,
 Nici s-alerge, să se joace, stă mereu și meditează,
 Nu mănâncă, nici nu latră, toată ziua dormitează,
 
 I s-a rupt cândva lăbuța, va fi șchiop întreaga viață.
 Ce-ai putea să faci cu el? Este fără de speranță.
 Copilașul a tăcut și din buzunarul mic
 A scos banii șifonați, strânși cu trudă, într-un plic.
 
 Văzând omul că nu poate să-l convingă  nicidecum
 I-a propus să-i dea cățelul chiar și gratis, fiecum.
 Dar un gând îl frământa și nu-nțelegea defel
 Ce-ar putea face băiatul cu un cățeluș ca el?
 
 Isteț foc, fără s-aștepte vreo-ntrebare de la domn,
 Ridicându-și pantalonii i-a spus simplu: eu sunt om!
 Am și eu un picioruș, care e din lemn, vezi bine,
 Dar am suflet și mă doare, ce-aș putea să-ți spun? În fine.
 
 Îți dau banii, iau cățelul, este tot ce îmi doresc,
 Nu-l vreau gratis, este prețul care pot să îl plătesc
 Pentru cel mai drag prieten, ce vreodată l-am visat,
 Este darul cel mai scump, îl iubesc cu-adevărat.
 
 Eu nu pot nici să alerg, nici să zburd ca alți copii,
 Singur sunt de-atâtea ori, nu am multe jucării,
 Am ales acest cățel fiindcă seamănă cu mine,
 Șterge-ți lacrima degrabă și învață să faci bine!  

Un comentariu:

  1. Minunate versuri si cu multa incarcatura emotionala ! Cu multumiri eu Marioara Petcu ! <3

    RăspundețiȘtergere