miercuri, 20 august 2014

IUBIRE ÎNDOLIATĂ



 De ce te-ascunzi mereu în nopți de necuvinte
 Călcând în vechi hârtoape de-nsingurate ciute,
 Te-neci în ploi amare, uitând de cele sfinte
 Și inimii-i zidești altar din lacrimi mute? 
 
 Știu că s-a rupt șiragul cu vise nenuntite, 
 Iar pentru tine mâine este același ieri,
 Că zei păgâni au frânt al zorilor ursite,
 Și-au anulat povestea doritei primăveri.
 
 Alergi fără de noimă prin stepe de-ntuneric,
 Deși sobor de îngeri la poarta ta veghează,
 Te-nstrăinezi de viață și sub blestem himeric,
 Golgote de neliniști iubirea-ți îndoliază.   
 
 Cohorte de neșanse te urmăresc perfide,
 Iar ochii înspre cer prea rar îi mai ridici,
 Îți pare că-i târziu, dar poți oricând decide
 Să treci de purgatoriu la far de licurici.
 
 Incinerează dorul, secundele mințite,
 Nu te-amăgi cu vise ce nu-ți mai aparțin,
 Sărut ce-a fost vândut pe searbede ispite,
 Sub lespezi de uitare îngroapă-l și senin,
 
 Înalță psalmi iubirii ca și când n-ai pierdut 
 Caleașca fericirii pe rute deșănțate,
 Cu muguri de iertare descânt-alt început,   
 Fără s-arunci vreo vină pe oarba nedreptate.
 
 De îngerii luminii îi vei ține-aproape,
 Fântâna deznădejdii seca-va peste noapte!