Mi-e trupul o clepsidră în care plânge timpul,
Un mozaic de vise așteaptă-n diligențe,
În snopuri arde dorul și-n curgere apusul
Cu cioburi de safire cârpește din absențe.
A ațipit iubirea o clipă printre gânduri,
Cristale-nlăcrimate de doruri m-au trezit
Nu-mi amintesc albastrul, nici primii zori din
muguri,
Dar mă orbește clipa splendorii din zenit.
O adiere caldă din seminții celeste
Mi-a altoit zambile cu un descânt ceresc,
Și-a încolțit în suflet iubire de poveste
Parfum de vis în straie de zâmbet îngeresc.
Ce vină să existe în raiul unor îngeri
Ce beau din samovare licoare de iubire?
De ce să bată toaca a lacrimilor frângeri
Când lujeri de speranță pot împleti-n neștire?
