miercuri, 20 mai 2015

ZORIȚI DE VIAȚĂ




 E forfotă și zarvă pe străzi aglomerate,
 Abia dacă se-aud vecerniile în strană,
 Preocupați de sine, cu inimi cenzurate,
 Pestrițe furnicare se-ntrec în mare goană.

 Sunt orbi și surzi, trăiesc, zoriți parcă de viață,
 Privesc cum umbre-aleargă pe ziduri scorojite, 
 Oameni sărmani și singuri cerșesc stropi de speranță,
 Dar cine să îi vadă în veac de măști rânjite.
 
 Nu-i timp de gingășii și nici de brațe-ntinse,
 Suspine sunt destule și zilnic se-nmulțesc,
 Cu toții au probleme și vise neatinse,
 Nu pot schimba destine și-oricum se cam grăbesc.
  
 Bolnavi de neiubire,-n cetăți de autism,
 Sporește nepăsarea, sunt reci și împietriți,
 Înstrăinați de semeni, robiți de egoism,
 Firimituri de stele degustă plictisiți.
 
 Zăresc printre mulțime un trup firav, plăpând, 
 Cu haine ponosite și fața chinuită,
 Hrănește turturele și-aproape surâzând,
 Le spune ceva-n șoaptă c-o voce răgușită.
 
 I se preling pe buze șirag de lacrimi mute,
 În ochii ei un înger bea rouă de lumină,
 Coboară Dumnezeu pe pleoape s-o sărute,
 Cât de săraci bogații și cât de plini de vină.