luni, 26 noiembrie 2012

DIN LUMI ÎNZĂPEZITE


            De multe ori privind în sufletul tău ți se pare că stai în fața unei case cu obloanele trase și cu ușile încuiate.O mână necunoscută a scris pe-o hârtie în colț la poartă: Plecat fără adresă. (Octavian Goga)
          Se-ntâmplă uneori ca privirea să rămână ațintită în gol,iar acest gol să cuprindă întregul tău univers.




 Dorind să sting doar jarul rămas în urma ta
 Am reaprins iubirea din stinse felinare,
 Trec vama amintirii pe geana unei stea
 Și iarna-mi sângerează în lacrimă de sare.
 
 De strajă stă iubirea și-n așternutul orei    
 Fiorduri îndoliate îmi dăltuiesc dorința,    
 Troiene de tăcere veghează ochii umbrei,
 Printre ninsori fugare îți zămislesc prezența.
 
 Străină sunt de toate, mi-e albul răzvrătire,
 Mă-ntreb dacă din pulberi de zbucium mă auzi,
 Mor troienite vise pe hărți de amăgire,
 Înfrângeri dintr-o iarnă în clopote cu surzi.
 
 Ne-mbratisăm în taină din lumi înzăpezite,
 Crezusem că ninsoarea ne-a despărțit de stele,
 Dar am păstrat iubirea în suflete-adormite
 Și-am înflorit în temple zidite din mărgele.
 
 Ne răscolesc regrete bătrâne de-așteptare,
 Agonizează iarna strigându-ne învinsă,
 Un univers de îngeri suspină de-ntristare
 Și candela iubirii de dor va fi nestinsă.