De multe ori privind în sufletul tău ți se
pare că stai în fața unei case cu obloanele trase și cu ușile încuiate.O mână
necunoscută a scris pe-o hârtie în colț la poartă: Plecat fără adresă. (Octavian Goga)
Se-ntâmplă uneori ca privirea să rămână ațintită în gol,iar acest gol să
cuprindă întregul tău univers.
Dorind să sting doar jarul rămas în
urma ta
Am reaprins iubirea din stinse felinare,
Trec vama amintirii pe geana unei stea
Și iarna-mi sângerează în lacrimă de sare.
De strajă stă iubirea și-n așternutul orei
Fiorduri îndoliate îmi dăltuiesc dorința,
Troiene de tăcere veghează ochii umbrei,
Printre ninsori fugare îți zămislesc prezența.
Străină sunt de toate, mi-e albul răzvrătire,
Mă-ntreb dacă din pulberi de zbucium mă auzi,
Mor troienite vise pe hărți de amăgire,
Înfrângeri dintr-o iarnă în clopote cu surzi.
Ne-mbratisăm în taină din lumi înzăpezite,
Crezusem că ninsoarea ne-a despărțit de stele,
Dar am păstrat iubirea în suflete-adormite
Și-am înflorit în temple zidite din mărgele.
Ne răscolesc regrete bătrâne de-așteptare,
Agonizează iarna strigându-ne învinsă,
Un univers de îngeri suspină de-ntristare
Și candela iubirii de dor va fi nestinsă.