vineri, 24 ianuarie 2014

SĂ UITE, SĂ TACĂ!






 Convoaie de vise se sting între gene
 Când râu izvorăște sub pleoape verzui,
 Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,
 Ninsori de lavandă cu ochii căprui.
 
 Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute, 
 Un ram de măslin prin îngeri trimit,
 Tu pune zăvoare iubirii pierdute,
 Sub semnul uitării te las răstignit! 
 
 Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!
 Strivește petala tăcerii în lacrimi,
 Vindecă-ți dorul, să-nvingă uitarea,
 Alungă chemarea, dezbrac-o de patimi!
 
 În alb rătăcite, iluzii rănite, 
 Descântă-le iarna cu frunze de gheață, 
 Înăbușă dorul, sfințește cuvinte,
 Dansează pe umeri cu fluturi de ceață!
 
 Culege doar roua iubirii din șoapte,
 Iertare că-ți sunt c-o zi mai săracă, 
 Scântei de-amintire le cerne în noapte,
 Și inimii cere-i să uite, să tacă! 
 

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

CE MI-AȘ DORI DE ZIUA MEA?






 Doresc să râdă-n zare magnoliile și crinii,
 Să cânte maci din rai pe-al inimii altare,
 Divin să înflorească, în taine, trandafirii,
 Să-i înțeleg pe rând, iubind, pe fiecare!
 
 Să fiu mereu o rază de soare arzător,
 Să port parfum în suflet, pastel de primăvară, 
 Prieten credincios să pot fi tuturor,
 Cu picuri de tandrețe să șterg orice povară! 
  
 Să pot să mijlocesc oricând în rugăciune
 Pentru acei ce plâng și lacrima-i înfrânge,    
 Să fiu smerit și blând, făcând doar fapte bune,
 Iubind neobosit, căci dragostea învinge!
 
 Să urc pe înălțimi, dar să rămân smerit,     
 În salbe să prind aștri, magii de vis și stele, 
 Credința să-i redau aceluia lovit 
 Și sufletul să-mi fie tivit cu albăstrele! 
 
 De muntele-i prea mare să-mi pară că e vale,
 Un fluture zglobiu pe gene să-mi danseze,
 Să nu m-abat nicicând din a credinței cale, 
 În suflet cor de îngeri să cânte, să vibreze!
 
 Sfințit cu har ceresc, biruitor prin fapte,
 Să ard precum o torță, să fiu un far aprins,
 Să pot să-L mulțumesc pe Dumnezeu în toate,  
 Să nu mă las nicicând de nimenea învins!



miercuri, 15 ianuarie 2014

APROAPE VOI UITA






 Cristale de albastru dansează în eter,
 Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,
 În crinoline albe vin îngeri și mă cer,
 Descuie porți de rai  cu stele în culori.
 
 La margine de clipă curg gânduri trecătoare,
 Ninsoarea cerne dorul prin cetina de brad,
 O umbră rătăcește în mine și mă doare,
 Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!
 
 O liniște străină și-o iarnă nefirească, 
 Un anotimp în care, doar eu mă regăsesc,
 De lacrima iubirii n-aș vrea să-ți amintească
 Nici rest rămas din mine, nici clipe, de-ți lipsesc!
 
 Doar două trei cuvinte să-ți spun îmi mai doresc,
 Fii vesel, fericit, zâmbește fără rost, 
 Păstrează-mă în suflet cât încă te iubesc,
 Eu voi petrece-n vise cu cel care mi-ai fost!
 
 Mi-e iarnă și mi-e dor. Iubirea mi-o dezleagă!
 De-ți sunt, de-ți lăcrimez, alintă-mă cu flori,
 Și lasă-mă să-ți fiu, așa cum știu, întreagă,
 Aproape voi uita cum poți iubind, să mori!
 


                 .


sâmbătă, 11 ianuarie 2014

ÎN LACRIMA ZĂPEZII







 Îmi înfloresc buchete de maci și ghiocei,
 Deși mă viscolești cu-nghețuri și zăpezi       
 Și în strânsoarea iernii, de ochii mei par grei,
 Port vis de alb curat, privește, tu nu vezi?
 
 Ninsoarea ce o cerni e doar un amănunt, 
 Ce o topește-ndată petala mea de soare,
 Poți ninge-o veșnicie, iubire-mi ești și-ți sunt, 
 Iar gerul ce-l pictezi, e pata de culoare!
 
 Cu suflet te cuprind, în alb, dumnezeiesc,
 Iubirea mea e-ntreagă, nu rest sau jumătate,
 Tu n-ai să poți primi atât cât dăruiesc,
 În fiece secundă sunt rai de plinătate!
 
 Mi-e dor în disperare de vise-adevărate,
 În care fulgi pe gene în dans să ne răsfețe, 
 La foc plăpând din sobă, să-mi spui povești uitate,
 Pe buze să-mi pictezi cu roșu mac, tandrețe.
 
 Îmi ești târziu, devreme, aproape sau departe,
 Dar dincolo de noapte, de noi, de stele reci, 
 De  goluri, zboruri  frânte și tot ce ne desparte,
 În lacrima zăpezii, să vii, să nu mai pleci!
 


.
  


joi, 9 ianuarie 2014

PÂNĂ CÂND?



 Nu-ți las amintiri, nici doruri măcar,
 Doar cântec de nai pe ape senine,    
 Prin fire de iarbă veni-voi arar
 Să-ți scutur din rai polen din stamine.
 
 Neliniști vor plânge în clopote reci,     
 Cadențe-ngânate  din frângeri de lună, 
 Prin vis risipit, de umbre să treci,                
 Arcuș nins cu mirt să-ți cânte pe strună!
 
 Mă caută în iriși de păsări năuce 
 De ceața te-adoarme în lacrimi de vânt,
 Înalță o rugă cu îngeri sub cruce,
 Când țipăt de fluturi vor geme-n cuvânt!
 
 Să fugi unde știi că nimic n-a mai fost,
 Nici ierni de mătase, nici oarbe suspine,
 Nici meri altoiți de ninsori fără rost,
 Sărac să rămâi de arderi străine!
 
 Luceferi de dor în iarna tăcerii 
 Brodează-i o clipă cu nuferi de gând,  
 Tristeți exilate-n solstițiul iubirii
 În temeri străine vor sta! Până când?
 

  

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

DE-AR NINGE MACII






 Se sting flori înghețate la margine de clipă,
 Eu rătăcesc prin timpul vremelnicei zăpezi,
 Rup zodia tăcerii fulgi albi făcând risipă 
 De vise și iubire. Ei plâng, dar tu nu-i vezi!  
 
 Primesc arar scrisori albite de ninsoare,
 Cu greu pot desluși cuvinte scrise-ngrabă,
 Cum să te vindec oare de îndoieli fugare?
 Triști îngeri din icoane se-nchină și te-ntreabă!
 
 Nevindecate doruri captive-n alb și negru 
 Se zbat găsind refugiu sub pleoape obosite,
 Stau umbrele de gânduri la porți fără de cifru, 
 Nici vise nu-mpărțim, doar suflete rănite.
 
 Nu-i timp să mai aștept, sunt pașii tăi pierduți, 
 Citesc ultima filă și cerul se răstoarnă,
 Coboară Carul Mare hrisoavele cu sorți, 
 Prin gene-nzăpezite curg lacrimi mari de lună.    
        
 Peste iubiri și doruri se scutură ninsori,
 În albul absolut tristețile îngheață, 
 Te-nstrăinează spinii, nu mai citesc scrisori,
 Măcar de-ar ninge macii, iubire-n alta via
ță