SĂ UITE, SĂ TACĂ!

 Convoaie de vise se sting între gene

 Când râu izvorăște sub pleoape verzui,

 Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,

 Ninsori de lavandă cu ochii căprui.

 

 Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute, 

 Un ram de măslin prin îngeri trimit,

 Tu pune zăvoare iubirii pierdute,

 Sub semnul uitării te las răstignit! 

 

 Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!

 Strivește petala tăcerii în lacrimi,

 Vindecă-ți dorul, să-nvingă uitarea,

 Alungă chemarea, dezbrac-o de patimi!

 

 În alb rătăcite, iluzii rănite, 

 Descântă-le iarna cu frunze de gheață, 

 Înăbușă dorul, sfințește cuvinte,

 Dansează pe umeri cu fluturi de ceață!

 

 Culege doar roua iubirii din șoapte,

 Iertare că-ți sunt c-o zi mai săracă, 

 Scântei de-amintire le cerne în noapte,

 Și inimii cere-i să uite, să tacă!