VIS RĂNIT

 Când vor părea că fi-vor sub lespezi îngropate     

 Rest de-amintiri, peroane, punți de uitări răpuse,

 Frânturi de umbre terne, s-or ridica în coate

 Și-n ochi îți vor săpa râu de-ntrebări nespuse. 

 

 Din teamă, nepăsare sau poate chiar din vină, 

 Vei implora ninsori pizmașe peste gânduri, 

 Dar ne-nțeles vor crește printre țăruși și tină,

 Cruci vii plimbându-și dorul, pe umeri, printre ziduri.

 

 Târziu, după negări și amânări deșarte,

 Când nesupuse clipe se învrăjbesc cu visuri,

 Cu suflet frânt de iele, în ropote de noapte,

 Prezumțiilor caută-vei zadarnice răspunsuri.

 

 Arar, câte un înger, cuprins de remușcare,

 Fraternizează-n taină cu vise răstignite,        

 Se zvârcolește luna, gem scoicile în mare,

 Cu mir cârpește cerul plăgi aspre de cuțite.          

 

 Troițe de lavandă mai fumegă mocnit,

 Iar visul evadează din chingă, spre lumină,
 Serafi se-mbrăca-n doliu, crezând că a pierit,
 Dar el se-nălță lin, cu ochi scăldați în smirnă.