Prea se-nmulțesc răspântii în gânduri efemere,
Iar clipele refuză de mâna a se ține,
Strâng în buchet cuvinte fugite din tăcere,
Doi maci găsesc refugiu în primăveri senine.
Întruchipări străine cu inimă de gheață
Rostesc păreri absurde de nimeni
înțelese,
Se-mbrățișează macii sub oarbe zări de
ceață,
Lumină din flori albe un licurici le țese.
Se spovedesc petale de vânturi risipite,
Un menestrel dezmiardă arcușul pe-o vioară,
Iar degetele nopții, de dor dezlănțuite,
În șoapte creionează luceferi prin secară.
Zâmbesc printre scaieți cu sufletele arse
Și-n fiecare vară își scriu câte-o poveste,
Un înger risipește confetii de mătase,
Sfințind eternitatea iubirilor celeste.
Sărută astrul nopții cu fluturi de safir
Doi maci îndragostiți din alte galaxii,
În iarba necosită prin visul lor respir,
Strivesc sub pleoape lacrimi de-albastre
nostalgii.
