marți, 20 august 2013

POEMUL VERII







 Poemul meu de vară
 Îl scriu la ceas de seară
 Cu roua dintr-o floare
 Tu n-ai să știi cât doare 
 Când  gânduri nerostite 
 Iubiri neîmplinite 
 Se spulberă-n amurguri 
 Sculptând tăceri din muguri
 De nenoroc știuți
 De vis necunoscuți
 Doar mie hărăziți
 De dor mereu umbriți. 
 Și lacrimi împletite 
 De stele adormite 
 Destine-n joc nedrept
 De-un repetat te-aștept.
 O veșnic-amânare 
 Pe drum de ne-ntâmplare
 Cu zori iviți târziu
 Umpluți doar de pustiu.
 La porți mereu închise
 Iubirile proscrise
 Mereu însângerate
 De teamă amânate
 În clopot de-amintire
 Sperând într-o nuntire
 Ce nu va fi nicicând 
 Decât în câte-un gând,
 Ce-adie ca un vânt
 Nedescifrat descânt
 De doruri și iubiri
 Pe val de amăgiri.
 Iubim prea însetat
 Ne stingem repetat
 Crucificând  dureri,
 Fără de mângâieri.
 Himere-amăgitoare
 De-alinturi trecătoare
 Un curcubeu răsare
 O clipă de splendoare.
 Visele mele
 Dansuri de iele
 Printre inele.
 Aș vrea sâ învăț
 Să opresc un  răsfăț
 De-ai sti, ai rămâne
 De azi pânâ mâine
 Cânt nesfârşit
 De-o viaţa dorit.