Eu nu te-am înțeles nicicând,
Ai semănat doar spini și vânt,
În lanul meu de margarete.
Zadarnic te umbresc regrete!
Pe maci i-ai prigonit cu ploaie
Și i-ai ucis printr-o trădare,
Chemând furtună peste vise
Și viscolind peste narcise.
Iar pe salcâmi i-ai dezbrăcat
De tot ce-a fost frumos, curat,
Pe curcubeu l-ai întristat,
Schimbând culorile-n păcat.
Ai frânt aripi de fluturi dragi,
Făcându-i mai mereu părtași,
La lipsa ta de-nțelepciune,
Fardându-i zilnic cu tăciune.
Și orice floare am sădit
De-ndată rob a devenit.
Cu uși și porți mereu deschise,
Tu ai ales ferestre-nchise.
Și pescărușii i-ai gonit
Și rând pe rând i-ai răstignit,
Tot ce a fost frumos și sfânt,
Ai dezlegat de jurământ.
Tu n-ai iubit, ai risipit
Și uite, toate au murit!
Nu plânge-acum, este târziu,
Nu vreau de tine să mai știu!
Și-n orice gând vei reveni,
Cu rugăciuni te-oi izgoni,
Ca niciodată să nu poți,
Să mai deschizi a mele porți !
Mult prea târziu am înțeles,
C-ai fost creat de al meu vers
Și nerimând, pe veci te-am șters
Din visul meu, din univers.
Nu vreau nicicând să-mi amintesc,
Te-am alungat, nu te doresc!
Drum bun îți spun, te-ai rătăcit,
Adio pas împleticit!
Am să mă rog Tatălui Sfânt,
Să-ți dea iertarea pe pământ,
Să nu te-ntorci în slavă sus
Fără iubirea Lui Isus.
E cerul iarăși înstelat,
Un mac zâmbește pastelat,
Înmiresmez cu busuioc,
Să-mi poarte-n dragoste noroc.
Trifoi cu patru foi brodez
Și cu iubire flori pictez,
Sunt dezlegată pe vecie
De tot ce-a fost cândva robie.
Străine, mergi pe drumul tău,
Să n-ai regret, păreri de rău,
Eu am iertat tot ce-ai strivit,
Ai să-nțelegi cât te-am iubit?
