Am șovăit cândva pe drumuri iluzorii
Prin praf de orhidee, în dinastii de vânt,
Reinventând un vis din gânduri derizorii
Și m-am trezit străină de aria unui cânt,
Pe care numai dorul de lacrimi istovit,
Îi fredona refrenul pe strune de-amintire
Și-acum îmi cere vamă tot timpul irosit,
Cerând un preț, uitarea, pe visul de iubire!
Dorințe efemere le-am descântat cu ploi
Și licurici nostalgici de-ndat-au ațipit,
Prea multe necuvinte au troienit în noi.
Împart tăceri cu îngeri. La ce-ai mai fi
venit?
Nu vreau să mă mai mint că-ți sunt și că te am,
Sub pleoape fluturi albi de sete au apus,
Iar de ți-am fost cândva culoare și balsam,
Nici nu mai știu, te-ntreabă ! Eu n-am nimic de spus!
Doi greieri rătăciți valsează în surdină,
În fluturi și povești nicicând nu ai
crezut,
Din ochii mei curg râuri de zâmbet și lumină,
Am stins și visu-n care mi-ai fost, dar l-ai
pierdut!