ULTIMA CURSĂ

 Eu sunt  pescar de vise și torn amor în cupe,

 Tu  poți veni  să-ți umpli paharul cu iubire,

 Iar inima de-ți plânge în piept de ți se rupe,

 Eu, croitor de inimi, ți-o cos cu măiestrie.

 

 Ca un sărac ce n-are  nici haine să se-mbrace,

 Mă-mbrac  astăzi cu tine, sunt dor din dorul tău

 Și inima mi-am pus-o zălog pe veșnicie,

 Regrete nu există și nici păreri de rău.

 

 Mă-ncalț cu praf de stele și sufletu-ți mi-e casă,

 Lumina ce-mi pătrunde în trup sunt ochii tăi,

 Alintă-mă în carul de veșnică speranță

 Și-aruncă-ți  întristarea la margine de hău.

 

 Doar inima-m lăsat-o ca amanet la tine

 Și n-am nici o monedă de schimb să o pot lua,

 Golită sunt de gânduri și parcă nici nu-mi pasă,

 Fereastra fericirii-i deschisă: poți intra!

 

 Nici plânsul deznădejdii nu-l mai aud în iarnă,

 Nici nesfârșite ore în care n-am visat, 

 Nimic din amăgirea tristeților din viață,

 Nu mai  există  astăzi, căci toate le-am uitat.

 

 Nădejdea stă la ușă,  iubirea mea-i la poartă,              

 Tu-n mâna mea întinsă, iar mâna ta o pui,

 E ultima mea cursă din noapte, ce așteaptă,

 Biletul mi-e la tine, iubind  în tren mă sui!

  

LUPII DE PRADĂ

 Pândesc  lupi de pradă în dansul  zăpezii,

 Flămânzi de iubirea troiței din noi,

 O torță e-aprinsă, un far al luminii,

 S-alunge pelinul din ochii lor goi.

 

 Flămândele fiare sunt gata s-atace,

 Și colții lor mari ascuțiți și-i ascund,

 Vor doar să-și hrănească orgoliile false,

 Cu visele noastre de dor suspinând.  

 

 Rânjetul lor prefăcut într-un zâmbet,

 Ascunde malefic dorința de-atac,

 În trupul lor curge venin de-ntuneric,

 Întreaga lor ființă-i  pătrunsă de drac.

 

 Păreri omenești de-anghinare amare,

 Forțează făgașe, se luptă-n puhoi,

 Suntem locatarii aceleași inimi 

 Și fiara zăpezii se stinge-n noroi.

 

 Iubirea-i destinul  ce steaua ne-o poartă

 Deși mărăcini au sădit intre noi,

 Aripi de arhangheli păzesc soarta noastră,

 Iar fiarele hâde-s ucise de ploi.

 

 Genunchi-i plecăm într-o rugă comună

 Un lanț al  iubirii ne leagă de cer,

 Ia-ne tu  Doamne pe ambii de mână,

 Ucide fiara in zbucium de ger!

 

 Adaugă-ne-o zi-n calendarul  iubirii, 

 Și-ascunde-ne-n raza de soare mereu, 

 Iubire ne-mparte în ceasul mâhnirii

 Și stele-mpletește, tu ești Dumnezeu!

 

 

  

IUBIREA MEA

Nu-mi cântări iubirea în talger de balanțe

Și dorul meu de tine nu-l măsura cu flori,

Tăcerea nu mi-o umple cu irosite-absenţe

Și visul nu îl cerne în morile din zori .

Aripile stângace nu mi le rupe-n pripă,

Iar stolul de dorințe nu-l risipi în cer,

Nu măsura cu pasul nisipul din clepsidră,

Lumina n-o ascunde în timpul efemer.

Speranța n-o ucide cu şovăieli mărunte,

Și visul nu-l ascunde în dune de-anotimp,

Nu amâna chemarea prin surde amănunte,

Răspunsul nu îl stinge în pulbere de timp.

Nu destrăma magia prin cârpituri de lună,

Prin sita deas-a vremii ninsoarea n-o cerni,

Puhoaie de iubire în cale-ți să se pună,

Nu mai chema străjerii, n-o vei putea opri.

Blestemele iubirii-n descântec nu le frânge

Mai lasă-le să ardă în candelă de vise

Și pașii nu îi șterge cu lacrimă de sânge,

Din umbrele iubirii vor înflori narcise.

Povestea este scrisă, destinul mi-e-n iubire,

Oricâte stânci sticloase spre noi s-au prăvălit,

Iubirea mi-e în tine, doar eu îți sunt iubire,

Cu mine-ncepe totul, cu mine ia sfârșit.

VULCANUL IUBIRII

Lacrimi de rouă se-aștern peste gânduri 
Și noaptea de dor se scurge-n văzduh, 
Ninși ghiocei în buchete săruturi, 
Răsar din izvoare de vis și de duh. 

În altarele noptii-ntrebări si răspunsuri 
Străjuiesc azi la poarta destinului meu, 
Cohorte de îngeri în ludice dansuri, 
Își rotesc aripi albe de zbor Prometeu. 

Aripile-și scaldă-n genune de pântec 
Și-n zbucium sălbatic în horă se prind, 
Mă-naltă pe brațul divinului cântec, 
Incertul din mine-n alinturi arzând. 

Stele se-așează pe margini de suflet Însetate de dor din privire mă sorb,
Beau nectarul iubirii în cupe de cuget, 
Revărsandu-și lumina-n destinul meu orb. 

Pretutindeni străjeri în drumul spre tine 
Gărzi nemiloase opreliști îmi pun, 
Tăiș de cuțit stă la sfat azi cu mine, 
Și piedici viclene de zid se supun. 

Răspântii de vreme răzbat amintirea
Diguri imense tot cresc alarmant
Infinitu-și măsoară-n secunde-ntâlnirea 
Și corbi de-ntuneric se zbat în neant. 

Focul iubirii zvâcnește în flăcări
Mocnesc framântări disperate de dor 
Stihia de ieri e zdrobită in țăndări
Si fluturi albaștri danseaza ușor.

Eu știu că vulcanul doar tu îl poți stinge,
Imperii de taine doar tu le descui
Robia iubirii în lanțuri ne strânge
Si nici gațiere-n decret inca nu-i.

MA TOT INTREB?

                               

 Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul,

 Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc,

 Oprește-mi  alergarea în care-mi caut norocul,

 Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

 Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise

 Și răsăritul zilei să pot să ți-l încep,

 Secunda de restriște s-o sting cu plinătate,

 Alungă-mi orice temeri din zborul meu rănit.

 Resfira-mi cu iubire amarul din privire

 Și  calendarul zilei oprește-l  pentr-o zi,

 Chiar dacă-i amăgire ,să mai gustăm iubire ,

 Nepăsător, chiar moartea  putea-v-atunci  veni.

 Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,

 Să poți simți  dezastrul  risipei noastre-n doi

 Și  nesortite vise să se-nmulteasca-n tine,

 Ca rădăcini de arbori ce urcă înspre nori.

 La fel precum o moară ce-și macină făina,

 Rătăcitoare gânduri  în mine hoinăresc,

 Tenebre de-ntuneric  ce nu găsesc lumina,

 Îmi  încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

 Eu simt că doar himere în inimă- și fac casă

 Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,

 Iluzia  e dorința , ce-n pace nu mă lasă

 Și  naște-n mine visul  nespusului colind.

 Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,

 Iar binele și răul sălășluiesc  comun ,

 O geană  îmi surâde, iar alta-i întristată,

 Un amalgam de  lupte-s pe baricade-acum.

 Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,

 În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,

 Eu tot mă caut în trupu-ți  și nu-nțeleg  e-apusul ,

 Sau răsăritul zilei în care mă preling?

 Eu cred că doar năframa înșelătoare-a vremii,

 Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,

 Și din iubire-adâncă  ce-am tot zidit în mine,

 Te-am recompus din cioburi, în vălul vieții nins .

 Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,

 În care anotimpuri  trecute să te caut,

 De poți, mai prelungește în calendar secunde,

 Sau stinge-mă-n săruturi ,să știu că-n tine sunt.

 Și dacă doar fantasme îți prelungesc șederea,

 În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,

 Culeg doar flori  de gheață ce se topesc în palmă

 Sau  doar pictez iubirea pe catafalc depus?

FĂRĂ VINĂ

 Păsări albe de lumină  împletesc în zare cântul,

 Zbor-nălțat din alte timpuri rătăcit pe cerul tău,

 Ne-amintește de iubirea adormită în adâncul

 Inimilor răstignite în altar de dor și hău.

 

 Stele-albastre, cristaline, doruri multe-n dor de vis,

 Cu secunde împietrite-n frământări ce nu s-au scris,

 Ierni troiene, flori de gheață, broderii țesute-n noi

 Cu iluzii de speranța,gânduri multe în ninsori.

 

 Întrebări fără răspunsuri,hoinărind în nepătruns

 S-au trezit acum la viață, zăbovesc în necuprins,

 Ne îmbracă,ne dezbracă,ne întreabă,fug sau zac,

 Cuibărite-n suflet dornic de iubirea din alt veac.

 

 Le răspundem în tăcere,alteori cu plansu-n râs,

 O iubire interzisă stă la granița din vis.

 Astăzi ninge,mâine-i soare ,în iubire sunt ce sunt ,

 Pescuim în marea vieții diamantul regăsit.

 

 Fericiri de o clipită,temeri   scurse-n răsărit,

 Plâns de curcubeu zburdalnic mă întreabă cine sunt,

 Ce cauți  tu și eu în tine,în iubirea clandestina,

 Nimeni  însă nu-nțelege,că suntem fără de vină.

 

 Ne hrănim cu amintirea clipelor  de veșnic  dor,

 Stăm ascunși în taina stelei  ,plângem triști după un nor.

 În  culcuș de mari dorințe  țesem  focul din priviri,

 Te aștept în nemurire , mă pictezi  din amintiri!

 

 Răzvrătită-n noi iubirea nu ne-ntreaba, doar ne cheamă,

 Arde-n flacără speranța  nostalgiilor din iarnă

 Candela iubirii noastre strălucește-n așteptare:

 Te iubesc și sunt iubită , doar destinul vrea rabdare.

  

IUBIREA ADORMITA

 Iubirea-i adormită în pajiște de gânduri,

 Nu-i deștepta tăcerea să știe  c-o dorim,

 Tu las-o-n ațipire ,să nu iscam regretul,

 Sau să ne ispitească  cu vraja ei vreun semn.

 În lumea ei de vise vrea doar să ne-amăgească,

 Să credem că se poate întoarcerea-n trecut,

 În  geana ei de zbateri o clipă efemeră

 Aduce-n zbor risipa și  șuierul de vânt.

 Ruinele ei triste,dovezi din alte timpuri,

 Clintesc nemărginirea cu scârțâit de uși

 Și lacrimi ce-au fost șterse de sâmburii uitării ,

 Ne-ar vizita fugarnic cu dorul în arcuș.

 Și chiar lângă fântâna-i ne-am stinge iar de sete,

 Când capricoasa-i fire cu spini ne-ar înțepa,

 Abstracte  nopți de doruri și frenezii apuse

 În  simfonii ,pastelul iubirii-ar învia.

 Iar și-ar juca doar rolul în haina ei de-actriță

 Și fire curtezană cum noi prea bine-o știm,

 Ne-ar duce în grădina mistuitoare-i flăcări

 Cu farmec și descântec ne-ar  proroci  destin.

 Cu ochii ei cristale și buze jucăușe,

 Ne-ar amăgi o vreme,un ceas sau un minut,

 La fel ca și nisipul cel scurs într-o clepsidră

 Ne-ar duce când pe munte ,când jos în praf și lut.

 Și totuși doar iubirea cu revărsarea-i dulce

 În  partitura vieții mai poate -a ne cânta,

 În diligența vremii e singura esență ,

 Ce în duet  trăiește pentru a exista.

 Iubirea e fereastra deschisă spre speranță,

 În  armonii celeste ,vitralii de smarald,

 Și dacă-n alergarea-i  în viață -nmugureste ,

 Noi s-o primim în inimi și  să ne-o facem scut.

 Acum, când e trezită din lunga ei absență

 Și prizonieri ne face în propriul labirint ,

 Să punem azi sigiliul spre-a nu ne mai întoarce

 Pe strâmta noastră cale ,când ea dormea prelung.

  

VALUL VREMII

 Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,

 Dar timpul,un fățarnic n-a vrut în loc să stea ,

 Să fi rămas în toamna aceea aromată,

 Sub frunze de mesteceni,sub blândă pace-a ta.

 Religia iubirii să ne fi fost credința,

 În foșnetul de frunze să fi dormit cuminți,

 Îmbrățișați de lună și mângâiați de soare,

 Să fi doinit în vraja  dorințelor fierbinți.

 În catedrala sfântă am fi intrat de mână

 Și heruvimi din ceruri un lied ne-ar fi cântat,

 Toți îngerii vegherii ne-ar fi condus în taină

 Iar  dragostea ,un sfeșnic ,azi ne-ar fi fost palat.

 În văi de ape limpezi noi ne-am trăit iubirea,

 Dar  drumuri paralele destinul ne-a croit,

 Cărări  încețoșate și pași fără de urmă

 Umbriți de nici o milă au șters tot ce-am clădit.

 Am colindat tunele și peșteri de-ntuneric

 Și corbi flămânzi de vise s-au tot hrănit cu noi,

 Păduri de crengi uscate și bolovani de stâncă

 S-au prăvălit năvalnic nevrând să fie doi.

 Dar  clopotele vremii în zori  au bătut  iarăși

 Și ne-au chemat pe nume de pe rasfrantul drum,

 Ecoul amintirii ne-a readus aproape,

 Răspântiile  tristeții au devenit doar scrum.

 Renaște firul vieții ,zambilă ne zâmbește,

 Luceafărul iubirii ne încălzește iar,

 Din nou în toamna ceea de mână împreună,

 Cu  visele în inimi și-n suflet cu ars jar.

 Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,

 Prin foșnetul de frunze de mână-naintam,

 Străbatem valul vremii , iubirea ni-e cunună

 Și-n leagăn de iubire, un vis sublim cântăm.

FĂRÂME DE DOR

 Fărâme de dor în cetatea de gânduri,

 Stau resemnate in vechi anotimp,

 Se-alintă-n văzduh de petale si fluturi

 Și-și plâng adormirea in lavă de timp.

 

 În zâmbet o floare  de vis îmi răsare,

 Un crin amintirea, un vals despre noi,

 Iluzii cuprinse-n buchete de zare

 Cu lacrimi de-alean din cântec de ploi.

 

 Vorbește de ține intreg universul,
 In clopot de timp, minute tresar,

 Vechi întrebări își caută răspunsul

 Și bat azi la  ușa destinului iar.

 

 Tăceri și iluzii din umbre si aburi

 Se-opresc în vâltoarea nespusului gând,

 Fantasme albastre-mbrăcate-n mătăsuri

 În dans legănate de umbre lucind.

 

 În picuri de ploaie-o nălucă-n dileme,

 Îi văd strălucirea din ochi de visări,

 Surâde și plânge-n catrene de vreme,

 Mă scaldă-n vâltoarea atâtor chemări.

 

 În mugurii noptii te simt pentru-o clipă.
 Prin snopii de aștri  te văd în neant,

 Hoinăresc păsări albe în visul risipă

 Dorul e-aproape și urc spre înalt.

 

 În murmur de stele dansăm o serată

 Noaptea-și trimite toți solii de-argint,

 Arătări  nevăzute pe brațe ne poartă,

 Eșarfe de-albastru ne-ating în alint.

 

 Steaua iubirii-n sărut ne cunună,
 Un mag al iubirii zambește oftând,

 În vise suntem hărăziți împreună,

 Doar ziua împrăștie fugarul meu gând.

  

BAGAJUL

 Azi  i-am spus tristeții: nu te mai întoarce!

 Am închis fereastra, nu poate intra,

 Am stins și lumina, nu mă vede-n noapte,

 Ușa-i ferecată, lacăt e pe ea!

 

 Mi-am făcut bagajul, plin e cu de toate,

 Pun întâi iubirea, e pe primul loc,

 Mai așez speranța, dorul, bunătatea,

 Gingășia, visul, pacea, dragostea.

 

 Pun și frumusețea, gândul, amintirea,

 Clipa și răbdarea, zâmbet și-adevăr

 Și pentru că-i plină geanta de plecare,

 Eu te pun pe tine-n inimă mereu! 

IUBIREA

 Altarele  iubirii și-au redeschis azi poarta

 Și dorurile mele ard iarăși ca un rug,

 Fereastra  amintirii ,șirag de-albastre stele

 Călăuzesc chemarea-ți și stau de straj-acum.

 La mal de ape-ntinse iubirile așteaptă

 Să-și reimbratiseze uitatele dorințe,

 Cununi de ametiste sculptează orizonturi,

 Imaculate gânduri renasc de foc aprinse.

 Timida lumânare veghează ochii noștrii

 Și-o dalie în vază zâmbește inocenta

 Pe masă stă scrisoarea aducerii aminte

 Și-n suflet așteptarea se zbate-n neputință.

 Lipsită de răbdare ca orice așteptare,

 Își  freamată în doru-i nestinsele iubiri

 Și clipele sunt zile,mărgele albe-n glastre

 Iar  timpul parcă zace-n clepsidre de lumini.

 Secundele sunt ore și zilele decenii,

 Azi parcă anotimpul iar s-a oprit în loc,

 Contemplă cu uimire,nici gând să își grăbească

 Minutele –statuie ce dorm fără noroc.

 În inimă e freamăt ,e zbucium de războinic,

 Cadențele ritmate își cântă dorul lor,

 Neliniște și patimi se zbenguie în focul

 Distanțele nebune ce nu-și mai găsesc loc.

 În catedrala vremii nerăbdător iubirea

 Suspină-n așteptare cu și mai mare-amar,

 Toți îngerii din ceruri își pregătesc serbarea

 Cu luminițe stele și vinuri în pahar.

 Aleile-s înguste, potecile-alungite

 Și luna iar clipește din genele ei lungi,

 Iar  ziua se îmbrăca în mantiile nopții

 În freamăt ,doar iubirea-n speranță stă acum.