luni, 13 februarie 2012

IUBIREA ADORMITA






 Iubirea-i adormită în pajiște de gânduri,
 Nu-i deștepta tăcerea să știe  c-o dorim,
 Tu las-o-n ațipire ,să nu iscam regretul,
 Sau să ne ispitească  cu vraja ei vreun semn.

 În lumea ei de vise vrea doar să ne-amăgească,
 Să credem că se poate întoarcerea-n trecut,
 În  geana ei de zbateri o clipă efemeră
 Aduce-n zbor risipa și  șuierul de vânt.

 Ruinele ei triste,dovezi din alte timpuri,
 Clintesc nemărginirea cu scârțâit de uși
 Și lacrimi ce-au fost șterse de sâmburii uitării ,
 Ne-ar vizita fugarnic cu dorul în arcuș.

 Și chiar lângă fântâna-i ne-am stinge iar de sete,
 Când capricoasa-i fire cu spini ne-ar înțepa,
 Abstracte  nopți de doruri și frenezii apuse
 În  simfonii ,pastelul iubirii-ar învia.

 Iar și-ar juca doar rolul în haina ei de-actriță
 Și fire curtezană cum noi prea bine-o știm,
 Ne-ar duce în grădina mistuitoare-i flăcări
 Cu farmec și descântec ne-ar  proroci  destin.

 Cu ochii ei cristale și buze jucăușe,
 Ne-ar amăgi o vreme,un ceas sau un minut,
 La fel ca și nisipul cel scurs într-o clepsidră
 Ne-ar duce când pe munte ,când jos în praf și lut.

 Și totuși doar iubirea cu revărsarea-i dulce
 În  partitura vieții mai poate -a ne cânta,
 În diligența vremii e singura esență ,
 Ce în duet  trăiește pentru a exista.

 Iubirea e fereastra deschisă spre speranță,
 În  armonii celeste ,vitralii de smarald,
 Și dacă-n alergarea-i  în viață -nmugureste ,
 Noi s-o primim în inimi și  să ne-o facem scut.

 Acum, când e trezită din lunga ei absență
 Și prizonieri ne face în propriul labirint ,
 Să punem azi sigiliul spre-a nu ne mai întoarce
 Pe strâmta noastră cale ,când ea dormea prelung.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu