De când îl știu, de-o viață, același zâmbet
poartă
Și-n suflet dor nestins de vis din Empireu,
Când zile inodore nonsensuri cern pe hartă
Chiar de văpăi l-ar arde, se-ncrede-n
Dumnezeu.
În cețuri de neliniști se-mbracă cu răbdare,
Purtând ca nestemată culoare-n efemer,
El nu cunoaște-nfrângeri, nici gând de
resemnare,
De-n ochii lui privești, vezi crini sfințiți
de cer.
Privește înspre cruce când țese neiubirea
Cu pâcla ei amară corăbii de-ntristare,
E neclitit pe cale, adună fericirea
Fărâmă cu fărâmă din razele de soare.
Mulțimea clevetește la nevăzute porți
C-ascunde ca pe-o taină secretul fericirii.
Cât de săraci sunt unii, plătit-a pentru toți
Chiar Dumnezeu tributul, pe Golgota, iubirii.
Nu te lăsa răpus de-ngrijorari de-o clipă
Sau sufletu-i strivit de talpa vreunui
“prieten”,
Ci exersează zborul pe-a timpului aripă,
Fii jertfă de iubire în anotimp peren!
De bisturiul lumii incizii-ți
face,-arsuri
Și viața ți-o disecă în sute de fragmente,
Ei sunt slujbașii beznei, halucinantei
uri,
Fii mut și surd la toate, ignoră-i
totalmente!
De lupi infometați te-au sfârtecat și sângeri
Sau lanțuri de prigoană te-au prins în a lor
zale,
Înalț-o rugăciune, alai întreg de îngeri
Îți va trimite Domnul din spații siderale!
Păstrează-ți pacea sfântă, El spulbera-va
norii,
Al sufletului zbucium tot El ți-l primenește,
Pe brațe te va duce, înseninându-ți zorii,
În dar, le dă iertarea, iubind dumnezeiește!
Iar scutul tău secret să fie-ntotdeauna
Smerita rugăciune și-un zâmbet nelipsit,
Să știe-ntreagă lume că porți a Lui cunună,
Ești fiul Celui veșnic, fii demn pân’ la
sfârșit!