![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhni-x5erWVjnm3D8pw2f8EqWNkyOSZzIuwOXae3p_-XEniezw33wlxylUIXblIxAOabyLaxAf9pFjHw-poVjZgjVYPtIdJaBZhp8dj7H3u0V8Sm4gemVapRMAMp2mdsA71AM9L5bhe0yU/s1600/1493053_235656243262593_238515086_n.jpg)
E doar tristețe-n preajmă, zăpezi fără
cuvinte
Te-ntrezăresc prin ceață și seri de-ngheț sălciu,
De vise giuvaiere doar eu mi-aduc aminte?
Sărută-mi măcar umbra să cred că nu-i târziu!
Flori albe, dantelate, gravate de ninsoare
Valsează trist pe gene, fragile
crisalide,
Minuni nevinovate de-nchipuiri fugare
Încremenesc tăcute în gânduri insipide.
Se frânge-n suflet dorul, amar de-nsingurare.
Nu simți cum doare clipa iubirii fără tine?
Colindă-n cete îngeri bolnavi de întristare,
Pătrar de lună plânge, mor stele în suspine.
În apăsări absurde trec ore-n ger
cumplit,
Ținându-ne de mână, strivim destine mate,
Ia-mi sufletul de pleci, neiertător sfârșit,
O iarnă cât o viață în temple reci și fade.
Aș vrea să viscolească cu dragoste-n
neștire,
Fă din cuvânt cărare, aprinde-un crin în
sfeșnic,
Descântă destrămarea, mă-mbracă cu iubire!
Colind de dor, în lacrimi! N-aș vrea să ningă
veșnic!