vineri, 13 decembrie 2013

COLIND DE DOR





  
 E doar tristețe-n preajmă, zăpezi fără cuvinte 
 Te-ntrezăresc prin ceață și seri de-ngheț sălciu,  
 De vise giuvaiere doar eu mi-aduc aminte?
 Sărută-mi măcar umbra să cred că nu-i târziu!    
 
 Flori albe, dantelate, gravate de ninsoare
 Valsează trist pe gene, fragile crisalide, 
 Minuni nevinovate de-nchipuiri fugare 
 Încremenesc tăcute în gânduri insipide.
 
 Se frânge-n suflet dorul, amar de-nsingurare.
 Nu simți cum doare clipa iubirii fără tine?     
 Colindă-n cete îngeri bolnavi de întristare,
 Pătrar de lună plânge, mor stele în suspine.
 
 În apăsări absurde trec ore-n ger cumplit, 
 Ținându-ne de mână, strivim destine mate, 
 Ia-mi sufletul de pleci, neiertător sfârșit,
 O iarnă cât o viață în temple reci și fade.
 
 Aș vrea să viscolească cu dragoste-n neștire, 
 Fă din cuvânt cărare, aprinde-un crin în sfeșnic, 
 Descântă destrămarea, mă-mbracă cu iubire!
 Colind de dor, în lacrimi! N-aș vrea să ningă veșnic!