COLIND DE DOR

  

 E doar tristețe-n preajmă, zăpezi fără cuvinte 

 Te-ntrezăresc prin ceață și seri de-ngheț sălciu,  

 De vise giuvaiere doar eu mi-aduc aminte?

 Sărută-mi măcar umbra să cred că nu-i târziu!    

 

 Flori albe, dantelate, gravate de ninsoare

 Valsează trist pe gene, fragile crisalide, 

 Minuni nevinovate de-nchipuiri fugare 

 Încremenesc tăcute în gânduri insipide.

 

 Se frânge-n suflet dorul, amar de-nsingurare.

 Nu simți cum doare clipa iubirii fără tine?     

 Colindă-n cete îngeri bolnavi de întristare,

 Pătrar de lună plânge, mor stele în suspine.

 

 În apăsări absurde trec ore-n ger cumplit, 

 Ținându-ne de mână, strivim destine mate, 

 Ia-mi sufletul de pleci, neiertător sfârșit,

 O iarnă cât o viață în temple reci și fade.

 

 Aș vrea să viscolească cu dragoste-n neștire, 

 Fă din cuvânt cărare, aprinde-un crin în sfeșnic, 

 Descântă destrămarea, mă-mbracă cu iubire!

 Colind de dor, în lacrimi! N-aș vrea să ningă veșnic!