N-AUZI ȘI NU MĂ VEZI

 Nu vrei să cerni tăcerea ninsorilor din plângeri

 Și-nstrăinări absurde să le rostești sfârșitul?

 Doi oameni de zăpadă printre nămeți și-nfrângeri

 Am devenit, iubite! Ascultă-mi iar colindul! 

 

 Trec pașii tăi prin suflet când vine înserarea 

 Ca suflul unui înger cu aripa de gheață, 

 Se întețesc neliniști, suspină nepăsarea,                   

 Nu vii și nici nu pleci din amintiri de ceață.

 

 Când lăcrimez în rugă și gerul se-ntețește 

 Te împrumut din vara plecată nicăieri,

 Din lujerii de dor absența împletește

 Povestea amăgirii cu maci de dor stingheri.

 

 Vin îngeri istoviți în care-nzăpezite,

 Aduc câte o veste din vechi cetăți de cretă,

 Răsar sub pleoape crinii din vise nenuntite, 

 Trag draperii de fluturi pe gând ce se repetă.

 

 Te pierd printre iluzii, cum să te strig, nu știu!

 Cu brațe amorțite în vis mă-mbrățișezi,

 De dor însingurată, mi-e crivăț și pustiu.
 Înghețuri pretutindeni! N-auzi și nu mă vezi!