Ne amăgesc adesea nedescifrate vise
Și întrebări timide își caută răspuns,
Mai scotocim în suflet iubiri cândva
aprinse,
Dar în oglinda serii doar pas mărunt și nins.
Baladele iubirii ne mai colindă-n gând,
Noi ne prefacem vară când iarnă e în noi,
Am răstignit dorințe, stigmate-n zbor vibrând,
Doar când privim în stele de mână părem
doi.
Te-am vrut a fi un rege în sufletu-mi regat,
Dar sufletul îmi spune că nu te mai cunoaște,
Ești prizonierul clipei, ai zborul frânt, legat,
Îți împrumut
iubire, din crini să poți renaște.
Mă
minți că nu ai doruri, dar plângi în pleoapa serii,
O lacrimă-n cascadă suspină in șuvoi,
O lacrimă-n cascadă suspină in șuvoi,
Distanțe paralele te șterg din coapsa vremii,
Nu rătăci zadarnic în cete de strigoi!
Eu nu te-ntreb de mâine sau poate niciodată,
Ai să revii în dorul ce astăzi te-a învins,
Rămâi o inserare și în nisip te-ngroapă,
În răsărit voi arde tămâie de foc stins.