MINUNE SAU BLESTEM?

 Trec trenuri fără țintă, în gări fără oprire,

 Iar casa de bilete a dispărut subit,

 Nu-i cine să mai creadă, să cumpere himere                  

 Spre vise interzise, ce-ncep cu un sfârșit!

  

 Ne confundăm în ceață cu mii de călători,

 Căutându-ne bezmetici în stații și vagoane,

 Ne-ntrezărim prin lacrimi de viscol și ninsori,
 Doi clandestini haotici pe-a vieților peroane!

 

 În clopotele iernii zăpezile suspină,

 Și fiece secundă e-a timpului trădare,

 Vedenii pretutindeni, voci stinse, în surdină,

 Pulsează-n inimi taine, iubire și candoare. 

 

 Se nasc sub pleoape îngeri când doruri ne cuprind,

 Ne-alintă Carul Mare în curcubeu de flori,

 Noi veșnice iluzii spre nicăieri gonind,

 Cu rătăciri confuze în palide culori.

  

 Un paradox iubirea, licoare dulce-amară,

 Divine constelații, amnezice-nfloriri,

 Altoi de spini si crini, absint de lăcrămioară,
 Mă cauți unde nu sunt, ci-n rouă de-amintiri.

 Iubindu-mă m-alungi, când din tăceri te chem   

 Și te resping potrivnic din șoapte fără rost,

 Pastele pe nuanțe. Minune sau blestem?

 Cu câte vise frânte plătim iubirii cost?