joi, 20 februarie 2014

MINUNE SAU BLESTEM?





 Trec trenuri fără țintă, în gări fără oprire,
 Iar casa de bilete a dispărut subit,
 Nu-i cine să mai creadă, să cumpere himere                  
 Spre vise interzise, ce-ncep cu un sfârșit!
  
 Ne confundăm în ceață cu mii de călători,
 Căutându-ne bezmetici în stații și vagoane,
 Ne-ntrezărim prin lacrimi de viscol și ninsori,
 Doi clandestini haotici pe-a vieților peroane!
 
 În clopotele iernii zăpezile suspină,
 Și fiece secundă e-a timpului trădare,
 Vedenii pretutindeni, voci stinse, în surdină,
 Pulsează-n inimi taine, iubire și candoare. 
 
 Se nasc sub pleoape îngeri când doruri ne cuprind,
 Ne-alintă Carul Mare în curcubeu de flori,
 Noi veșnice iluzii spre nicăieri gonind,
 Cu rătăciri confuze în palide culori.
  
 Un paradox iubirea, licoare dulce-amară,
 Divine constelații, amnezice-nfloriri,
 Altoi de spini si crini, absint de lăcrămioară,
 Mă cauți unde nu sunt, ci-n rouă de-amintiri.

 Iubindu-mă m-alungi, când din tăceri te chem   
 Și te resping potrivnic din șoapte fără rost,
 Pastele pe nuanțe. Minune sau blestem?
 Cu câte vise frânte plătim iubirii cost?