De ai cumva dileme, răspunde-ți la-ntrebare:
Ce-ai adunat
pe cale și cât ai risipit?
Câte iluzii-ai strâns în strâmte buzunare
Și cât pentru dreptate și dragoste-ai jertfit?
Câte-nrobite vise le-ai dezlegat prin lacrimi
Și câte lupte-nfrânte din temeri te-au ucis,
Cât ai vâslit prin mări de-nvolburate patimi,
Cât te-ai ascuns de tine ca un fugar proscris?
Câți munți de-ngrijorare-ai trecut fără
cârtire,
Când pentr-o clipă viața părea că te-a învins,
Câți fluturi ai salvat din gheare de-amăgire,
Și-n bezna câtor inimi credința ai
aprins?
Câți maci ai semănat prin miriști și hârtoape
Și câte flori sfințite în suflet ai plivit,
Când părăsit de semeni ce îi credeai aproape,
Indiferenți, cu toții, pe rând te-au părăsit
?
Cum ai răspuns ocării, cu ură sau iubire?
Celui sărac și singur cât din ce-aveai i-ai
dat?
Ce-nseamnă pentru tine deplina fericire,
Iubind, să dăruiești sau te-ai dorit
bogat?
Doar tu cunoști răspunsul, ești singurul ce știe
Povestea s-o-ntregească despre ce-ai fost, ce
ești,
Iubește,-nvinge-ți eul, fii plin de omenie,
Cu mir celest atinge-i pe cei ce-i întâlnești!
