Departe tu, departe eu, înspre niciunde,
nicăieri,
Ca două aripi de cocor, ce nu se-ating în
zborul lor,
Himere-n vis de primăveri, impare umbre
dintr-un ieri,
Ninsori de patimi în cuptor, destine, legi de
muritor!
Scrisori
în șoapte de zăpezi, miraje-n care sper să crezi,
Două magnolii despărțite, de anotimpuri
diferite,
Nostalgic pian doinind amiezi, împărații de
fluturi verzi,
Speranțe parcă ațipite, cerșind secunde
risipite.
Trecute veri de amintire, mir de lavandă și
iubire,
Departe tu, departe eu, blestem țesut cu fir
de zmeu,
Poeme îngeri, plâns de mare, sorți ferecate-n
scoici de sare,
Parfum de clipe, tu și eu, în răsărit de
curcubeu!
Pășind spre-nalt, relicve vise, pastel de
gânduri interzise.
Vor înflori petale oare în roșu mac de
sărbătoare?
Tăcere, dor, solstiții scrise, de zodii ninse,
compromise,
Eu nu mai sunt, nu ești în stare să alungăm
din înserare!
Un timp oprit în alte vremi, din care mai mereu
mă chemi,
Suspini adânc în ochii mei, cu flori din
lacrimă de tei,
Înduri tăcerile și gemi! Iubirea mea de ce te
temi?
Se scurge cerul pe alei! Te-aștept, mi-e dor!
De ce nu vrei?