De voi pleca vreodată din gândurile tale
Și nu vei mai răzbate de ceață să mă vezi,
Tu caută-mă în iarna îmbrățișării noastre,
Sau răscolește-n dorul atâtor ani pribegi.
De voi pleca vreodată din suflet de la tine
Si-nzapezite cetini în cale îți vor stă,
Privește curcubeul și-ntoarce-te din drumul
În care rătăcit-ai iubind a mă căuta.
De voi pleca vreodată din blânda ta prezență,
Tu mai îngân-un cântec de dragoste și dor
Și-ascultă în surdină pianul sau vioara
Vibrând melancolia pe care ți-o ador.
De voi pleca vreodată din lacrimile tale
Și nu vei mai percepe sfârșit și început,
Aminte-adu-ți de clipa îndrăgostirii noastre
Și-ntoarce-te în taina acelui început.
De voi pleca vreodată din inimă și suflet,
Tu-aleargă înspre mine de dor înlănțuit
Și-mbrățișează clipa aducerii aminte
De dragostea curată ce noi am tăinuit.
De voi uita vreodată să -ți spun că doar iubirea
Alături de prezența-ți în mine s-a născut,
Sărută-mă cu dorul ,pătrunde-mă cu cerul
Și crește-mă în tine ,pe veci să fiu pierdut.
Și strânge-mă în brațe cu patimă și viață
Si-nalta-mă-ntr-un cântec de rouă și liliac
Sărută-mi gura ,ochii și ființa mea întreagă
Și-mbratisati de-a pururi să trecem în alt veac.
