Te-aș mai păstra un veac, de tine
te-aș ascunde,
În fresca unui vis cu grație te-aș picta,
Când
surdelor chemări eu n-am să-ți
pot răspunde,
În câte-un gând firav în taină să-ți pot sta.
De noaptea-ți va părea mai lungă decât
viața
Și-n țipăt de regrete nu vei găsi
răspuns,
Nevinovate lacrimi vor rătăci pe față,
Îndepărtări absurde vor fi de nepătruns,
Tristețea va brăzda abisuri disperate,
Cocori desperecheați vor ațipi în stoluri,
De mână, stele blânde, de cer desferecate,
În cercuri mari de foc îți vor zâmbi la poluri.
Speranța de-ți va plânge din ce în ce mai
stinsă
Și-ncercănate clipe vor amurgi în glastre,
În sfeșnic, floare albă, îți voi lasă aprinsă,
Să-ți lumineze pleoapa tăcerilor sihastre.
Nu-nsângera iubirea cu spini fără de rost,
Și iartă visu-n care naivi noi am crezut!
Să fi știut doar macii cât mult, puțin ți-am
fost?
Sfârșitul să ne fie un tainic început? 
