Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,
Dar timpul,un fățarnic n-a vrut în loc să stea ,
Să fi rămas în toamna aceea aromată,
Sub frunze de mesteceni,sub blândă pace-a ta.
Religia iubirii să ne fi fost credința,
În foșnetul de frunze să fi dormit cuminți,
Îmbrățișați de lună și mângâiați de soare,
Să fi doinit în vraja dorințelor fierbinți.
În catedrala sfântă am fi intrat de mână
Și heruvimi din ceruri un lied ne-ar fi cântat,
Toți îngerii vegherii ne-ar fi condus în taină
Iar dragostea ,un sfeșnic ,azi ne-ar fi fost palat.
În văi de ape limpezi noi ne-am trăit iubirea,
Dar drumuri paralele destinul ne-a croit,
Cărări încețoșate și pași fără de urmă
Umbriți de nici o milă au șters tot ce-am clădit.
Am colindat tunele și peșteri de-ntuneric
Și corbi flămânzi de vise s-au tot hrănit cu noi,
Păduri de crengi uscate și bolovani de stâncă
S-au prăvălit năvalnic nevrând să fie doi.
Dar clopotele vremii în zori au bătut iarăși
Și ne-au chemat pe nume de pe rasfrantul drum,
Ecoul amintirii ne-a readus aproape,
Răspântiile tristeții au devenit doar scrum.
Renaște firul vieții ,zambilă ne zâmbește,
Luceafărul iubirii ne încălzește iar,
Din nou în toamna ceea de mână împreună,
Cu visele în inimi și-n suflet cu ars jar.
Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,
Prin foșnetul de frunze de mână-naintam,
Străbatem valul vremii , iubirea ni-e cunună
Și-n leagăn de iubire, un vis sublim cântăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu