DE-AR NINGE MACII

 Se sting flori înghețate la margine de clipă,

 Eu rătăcesc prin timpul vremelnicei zăpezi,

 Rup zodia tăcerii fulgi albi făcând risipă 

 De vise și iubire. Ei plâng, dar tu nu-i vezi!  

 

 Primesc arar scrisori albite de ninsoare,

 Cu greu pot desluși cuvinte scrise-ngrabă,

 Cum să te vindec oare de îndoieli fugare?

 Triști îngeri din icoane se-nchină și te-ntreabă!

 

 Nevindecate doruri captive-n alb și negru 

 Se zbat găsind refugiu sub pleoape obosite,

 Stau umbrele de gânduri la porți fără de cifru, 

 Nici vise nu-mpărțim, doar suflete rănite.

 

 Nu-i timp să mai aștept, sunt pașii tăi pierduți, 

 Citesc ultima filă și cerul se răstoarnă,

 Coboară Carul Mare hrisoavele cu sorți, 

 Prin gene-nzăpezite curg lacrimi mari de lună.    

        

 Peste iubiri și doruri se scutură ninsori,

 În albul absolut tristețile îngheață, 

 Te-nstrăinează spinii, nu mai citesc scrisori,
 Măcar de-ar ninge macii, iubire-n alta viață!