ANOTIMP CU PLOI DE MACI

 Unde să merg, unde să vii când doar iluzii ne suntem,    

 Surâs crispat pe chip durut, strivit de dor ca de-un blestem,

 Pași neritmați, vis de-mprumut , nori de-ndoială în priviri,

 Calești de freamăt, zbor tăcut în răsărit de-nchipuiri.

 

 Poveste pusă-n acoladă de zei păgâni, străini și goi,

 Amestec de pelin și cer cu îngeri răstigniți în noi,  

 Necruțătoare neiertări, inseparabile visări,

 Vers necitit dintr-un poem, definitive neuitări.

 

 Eu, licuriciul unui vis, parfum de lotus pătimaș,

 Răscumpărat de-un curcubeu, salvat de vânt și ger vrăjmaș,

 Nedivizat de stări de fapt, de legi proscrise sau furtuni,   

 Iubind etern, adevărat, sfințit prin har și rugăciuni. 

 

 Tu clipă veșnic peticită cu-ntârzieri fără răspuns,

 Un joc al sorții răvășite, fără-nțeles, de nepătruns.

 Strivește lacrima-ntre gene, nu suspina, fii fericit,

 Îngroapă culpa și dorința, descântă visul ne-mplinit!

 

 Iar stelelor ce rătăcesc, plângând în sufletul pustiu,

 Promite-le că mă păstrezi într-un album de dor târziu!

 Curând nu ne vom fi nimic, doar scoici de gând de-nghețuri șterse,

 Un anotimp cu ploi de maci și cuib de vise neculese.