RETORICĂ IUBIRE

 

 Te-am zămislit din pulberi de stea și resemnare,

 Din vise nevisate țesute din dorință,  
 Ai fost o pribegire, iluzie-n splendoare,

 O crinolină albă în zbor de neputință.

 

 Te-am scris doar cu penița de-argint a amintirii  

 Pe file aurite, magnolie din trecut,  

 Ți-am deslușit solstițiul timid al regăsirii,

 În care eu naivă cu dor te-aș mai fi vrut.

 

 Te-am sărutat cu vara miresmei de-altădată,

 O scurtă agonie de fluture-ntristat    

 Și ți-am cules iubirea din restriștea polară,

 În care tu în ghețuri zăceai  încorsetat.  

 

 Am navigat pe ape albastre fără maluri,

 Într-o gondolă plină de zbucium și păcat,

 Eu am rămas străină îngândurată-n valuri,

 Tu-n alt talaz de vise banale-ai ancorat.

 

 Retorică iubire în tainică poveste,

 Ce-a mai rămas din toate câte puteau a fi?

 Cocorii-ți cresc absența și-ți dau acum de veste,

 Că voi pleca-n luceferi când tu nici nu vei știi.