NU ȘTII VREUN ANOTIMP?

 Se joacă blânde raze prin frunzele pictate 

 De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod,

 Dansează crizanteme în câmpuri parfumate, 

 Eu te sărut cu vara plecată în exod!

 

 Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând, 

 Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia,

 E noaptea mai senină când visului mă vând,

 Îți sunt atât de-aproape! Nu simți tu vâlvătaia?

 

 Zadarnic te prefaci că rătăcești cărarea, 

 Ce duce înspre mine prin iarba necosită, 

 Absența mea te doare, botez ți-e neuitarea  .

 Cu lacrimi de culoarea brândușei înflorite! 

 

 Oprește-mă puțin până se-ntorc lăstunii, 

 Prea multă toamnă tristă a poposit în tine 

 Și scrie-mă-n solstiții cu cioburile lunii, 

 Nicicând să nu mai sece fântânile din mine!

 

 Dacă din tot ce-am fost și-ai îndrăznit să-mi fii, 

 Năframa neputinței ar răvași iubirea,  

 Nu știi  vreun anotimp, în plus, de bucurii, 

 Din care să rămânem nu doar cu amintirea ?