DIN TIMPUL CE-A RĂMAS

                               

 Îți sunt brodate lacrimi și ție de-al meu dor,

 Mai sângerează crinii în albul din petale,

 Ți-alintă îngeri clipa, când plânge trist un nor,  

 Îți ninge-n câte-o noapte cu perle mici de jale?

 

 Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din vis, 

 Îți înfloresc neliniști sub gene când vorbesc,

 Ți-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,

 Alaiul meu de fluturi ți-a spus cât te iubesc?

 Mă poți striga pe nume, să nu simți mângâieri,

 Deșertul suferinței l-a spulberat speranța,

 Mi-ai adunat iubirea din șoapte și tăceri,

 Măsori și tu secunda, să micșorezi distanța ?

 

 Copilărești o noapte în raiul meu de stele,         

 Să-mi țeși cu ele vise, nimic să nu mai doară, 

 Respiri oare parfumul albastrelor zorele, 

 Sau nuferii uitării m-au șters cu ploi de vară ?

 

 Când ai să-nfrângi tristețea, din timpul ce-a rămas, 

 Să mă adormi pe brațe de dragoste și dor,  .

 Redesenează-mi visul, în taină, pătimaș, 

 Să nu vii prea târziu! Voi învăța să zbor!