PLOI DE DOR

 Oftezi în ploi de dor, cresc noi lăstari sub pleoape

 Din cupele de maci bei lacrima iubirii,

 M-a rătăcit destinul și nu vrea să mă-ngroape,

 Eu îți sărut tristețea! Tresari, în timp ce scrii!   .

 

 Sub gene stele stinse ascund numai tăceri

 Ce întregesc amurgul, de ploaie resemnate, 

 Se despletesc absențe-n secundele de ieri,

 Distanțe se-nmulțesc de frunze îndoliate.

 

 De ai rosti și-n șoaptă cuvântul ce-l aștept,

 Aș frânge legământul cu ploile din tine, 

 De ce lași macii verii să plângă în deșert?

 Oprește destrămarea! Nu te-am uitat, știi bine!

 

 Smaralde de condei din doruri neștiute 

 S-au tot prelins în rugă la îngeri serafimi,

 Atinge-mă o clipă prin toamne inelate,  .

 Te poticnești de stropii căzuți printre mulțimi?

  

 De ce strângi dintre spini doar flori însângerate?

 Nu vezi ce tare plouă?  Chiar fluturii-s buimaci! 

 Întinde iarăși brațe din stele-ngenunchiate, 

 Se va opri și ploaia! Vom arde dor de maci!

 

.