PE MII DE HĂRȚI

 Se poate să te fi știut 

 Din vremea când treceau calești

 Cu vise-n bernă și-n tumult

 Să nu observ că rătăcești.

 

 Pe buze numele-ți sculptat

 L-ai înfrunzit, să știu că-mi ești,

 Să port pe umeri vinovat

 Un dor, pe care să-l nuntești.

 

 Închis ai stat în turn de frig 

 Ca-ntr-o strânsoare fără chei,

 Să nu te chem, să nu te strig,

 Nevindecată să mă iei.

 

 Să-mi limpezești zăpezi și nori

 Și rugi ajunse nicăieri,

 Avar s-aprinzi stinse culori,

 Apoi la îngeri să mă ceri.

 

 Să n-am nici lacrimă sub fard,

 Dar nici cărări să pot pleca,

 În gând să-ți plâng, în trup să-ți ard,

 Doar tu să poți desfereca  

 

 Tăceri din stepe fără rost,

 Să-ți înfloresc în ochi durut,

 Colibri ce nicicând n-au fost, 

 Nesomn să-ți fiu pentr-un sărut.

 Cât ne-am căutat pe mii de hărți,

 În sens invers, pe interzis,

 Pierdute două jumătăți,
 Ce ard în palma unui vis.